Momente de panică la Barcelona! O femeie a intrat cu mașina în plin în suporteri la meciul de titlu al Barcei





FC Barcelona a devenit campioana Spaniei, după ce s-a impus cu 2-0 în derbyul Cataloniei, pe terenul lui Espanyol. Însă înainte de partidă au fost clipe e panică și de groază, după ce o șoferiță a intrat cu mașina în plin în suporteri, rănind 13 oameni, scrie adevărul.ro.
Zece ambulanțe au sosit la fața locului, pentru a acorda îngrijiri răniților. Conform martorilor, șoferița a accidentat mai întâi o fată, iar mai mulți fani au început să o înjure, să lovească mașina și să arunce cu diverse obiecte spre ea. Femeia, nervoasă, nu a mai ținut cont de nimic, a accelerat și a intrat în grupurile de suporteri. Poliția a intervenit imediat și a dus-o pe șoferiță în arest.
Incidentul a fost anunțat la difuzoarele arenei, în minutul 7 al partidei:
„Atenție: Vă informăm că accidentul care a avut loc în afara stadionului este sub control și nu au existat răniți grav”, au anunțat reprezentanții lui Espanyol pe stadion, după care arbitrul a oprit jocul.
Centralul Soto Grado a discutat cu oficiali ai ambelor echipe și cu un membru al Mossos d’Esquadra (poliția catalană). S-a decis ca meciul să fie reluat, însă fanii de la peluză ai formației gazdă au părăsit arena, considerând că meciul nu ar fi trebuit continuat.
FC Barcelona a învins prin golurile lui Yamal și Fermin Lopez, punând în vitrină al 28-lea titlu de campioană în LaLiga. La primul sezon sub comanda lui Hansi Flick, Barcelona a câștigat al treilea trofeu, după Supercupa Spaniei și Cupa Regelui.
Comentariile portalului
Ați uitat să spuneți când a spus asta Nicușor Dan. Fiindcă este foarte important. A iesit după nici un an din partidul pe care l-a fondat (...)
Ca o completare la ce a scris @Matrix reloaded, declarația lui Nicușor e mai lungă: --- „Sunt trei lucruri esențiale pe care USR dorește să le (...)
@hazna Ai și vreo statistica, știi câți di medici s-au vaccinat și câți nu? Sau rostogolești niște afirmații fără acoperire, conspirationistule?🤣