Andrei Marcu, de la Box Club Motorul Arad, victorie în fața campionului Ungariei la Cupa „Valea lui Mihai”





Când unii îi cântau prohodul, clubul de box Motorul Arad s-a reinventat și continuă să performeze de când frâiele sale au fost preluate de Marius Tătar, ajutat de George Popescu și alți iubitori ai nobilei arte. Zilele trecute, pugiliștii de la Motorul au fost prezenți la Cupa „Valea lui Mihai” unde au obținut rezultate remarcabile.
Cupa „Valea lui Mihai”a fost un turneu trilateral ce a reunit sportivi din România, Ungaria și Ucraina. Evenimentul a adunat peste 90 de sportivi dornici de afirmare, desfășurându-se într-o atmosferă intensă, încărcată de emoții și spirit competițional.
Sub îndrumarea antrenorilor Marius Tătar și George Popescu, delegația arădeană a fost formată din următorii sportivi: Burdan Arina, Let Ayan, Luca Negoiță, Matei Negoiță, Atanasie Raul, Georgiev Claudiu, Luncan Lucas, Bartha Darius și Marcu Andrei.
Dintre meciurile cele mai disputate s-au remarcat cele ale Lucei Negoiță și Arinei Burdan, care au avut parte de confruntări strânse cu adversari puternici din Ungaria. Ambii au pierdut la limită, dar prestațiile lor au demonstrat o evoluție clară și o atitudine de luptători adevărați.
Matei Negoiță a câștigat meciul programat, adversarul său neprezentându-se, ceea ce i-a adus o victorie automată.
„Cea mai importantă reușită a delegației arădene a venit însă din partea lui Marcu Andrei, care a reușit o performanță de excepție. Tânărul pugilist s-a impus într-un meci spectaculos împotriva campionului național al Ungariei, obținând victoria prin decizie împărțită din partea arbitrilor – un rezultat care vorbește de la sine despre determinarea și valoarea acestuia”, ne transmite George Popescu, antrenor la Motorul Arad.
Restul sportivilor arădeni au participat la sesiuni de sparring, unde au avut ocazia să câștige experiență competițională în compania unor adversari internaționali.
Box Club Motorul Arad continuă astfel să demonstreze că este un centru de formare valoros pentru tinerii sportivi, contribuind la dezvoltarea boxului juvenil din România. Felicitări tuturor pentru efortul depus și rezultatele obținute!
Nimic nu ar fi fost posibil fără sprijinul unor sponsori cu dragoste faţă nobila artă: Landisa Plant, Shock Kebab, YOYO PLATINUM, LaDoiPaşi, D&D și Transilvanya Invest
Comentariile portalului
De o vreme încoace când auzim la știri că vreun oficial american "își manifestă îngrijorarea" pentru nerespectarea drepturilor românilor sau despre "starea democrației" ne pufnește râ (...)
Nu blama bohoțul pentru că se poartă ca un bohoț, întreabă-te de ce mai mergi la circ. Dacă arădeanul consumă, păi bohoții asta servesc
Dumnezeu să-l ierte