Suporter Club UTA i-a răspuns lui Rednic: „Nu ne vom face iluzii…”





Suporter Club UTA i-a răspuns lui Mircea Rednic, antrenorul echipei arădene, după ce acesta a spus că și-ar dori ca cei de la SCU să îi facă cunoscute comisioanele care s-au dat pentru transferuri la clubul arădean.
Mai jos vă prezentăm comunicatul Suporter Club UTA:
„Pentru că am fost deja întrebați de o sumedenie de suporteri, dar pentru că și mass-media s-a arătat interesată de aceste aspect, dorim să facem câteva precizări, câteva clarificări cu referire la declarațiile de ieri ale antrenorului Rednic, un un antrenor ce pare într-o continuă căutare a unor conflicte care, atunci când există, le alimentează, iar atunci când nu există, le creează.
„Mi se pare așa de bizar. Vezi la o echipă ca Buzăul zero la comisioane și au adus atâția jucători. Ce impresar își aduce jucătorul fără comision? Dar la noi se mai umflă. Nu știu și chiar și eu aș fi interesat. Și așa am înțeles că cei de la SCU au acces la acte, să se uite și ei, chiar sunt curios să vedem ce se întâmplă acolo, să vedem cine ia comisioane. Dar vă spun că lucrurile la noi sunt clare. Tot puneți bannere și tot strigați pe aici cu comisioanele și fiică-mea. Puneți să vedem cine a luat comisioane și dacă le-au luat. Dacă le-au luat, da!? Și o să vă zic eu, că anul ăsta nu s-au luat comisioane. Deci, anul ăsta nu s-au dat comisioane. Nu sunt nici de luat. Anul ăsta am fost și noi mai inteligenți”, spunea ieri Mircea Rednic.
Pornind de la această declarație, înțelegem două lucruri:
1. Că acesta nu ar încredere în actele oficiale ale clubului („Dar la noi se mai umflă. Nu știu și chiar și eu aș fi interesat”)
2. Că a găsit soluția, împreună cu conducerea clubului, pentru a ascunde comisioanele plătite impresarilor începând cu anul 2025 („Deci, anul ăsta nu s-au dat comisioane. Nu sunt nici de luat. Anul ăsta am fost și noi mai inteligenți”)
În legătură cu invitația adresată Suporter Club UTA de a publica comisioanele pe care clubul UTA le-a plătit către impresari, precizăm că avem o decizie definitivă a instanței care obligă clubul AFC UTA să pună la dispoziția SCU toate documentle solicitate, dar încă nu s-au finalizat procedurile legale de punere în aplicare a executării silite. Executorul a depus dosarul de executare silită și se așteaptă termen pentru încuviințara de către instanțe, urmând ca abia apoi să se poată pune în practică executarea silită. Asta înseamnă mai exact că executorul judecătoresc va merge la club cu lista de documente și clubul va fi obligat să le predea. Un eventual refuz al clubului va atrage răspunderea de natură penală și sperăm să nu se ajungă acolo.
Precizăm totuși că numeroase documente care fac obiectul procesului câștigat de SCU acoperă doar perioada dintre anii 2015-2023, așadar cuprind doar primele luni de mandat ale domnului Rednic (aprilie 2023 – decembrie 2023). Dar pentru moment putm constata că, pe pagina clubului, este postată dclarația nr. 201/28.03.2025, prin care conducerea AFC UTA confirmă că, în anul fiscal 2024, clubul UTA a plătit către impresari suma de 1.400.306 RON, fiind întrecută la acest capitol de doar 3 cluburi din Superligă, toate din fruntea clasamentului: Rapid, CFR Cluj și Universitatea Craiova.
Legat de artificiile inventate de antrenor și conducerea clubului pentru a ascunde sumele plătite impresarilor începând cu 2025, ni se pare că denotă o autoincriminare.
Nu ne vom face iluzii că Luana Rednic sau alți impresari vor presta muncă de voluntariat pentru UTA, ci vom constata, probabil, că fondul de salarii va crește, urmând ca impresarii să fie, poate, plătiți de către jucători.
Nu în ultimul rând, sperăm să nu risipim o generație de campioni naționali la juniori, una după care am așteptat două decenii, doar pentru că trebuie să le dăm de lucru impresarilor.
Pentru noi doar UTA contează!”
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am spus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)