„Focar de poluare și nepăsare”. Garda de Mediu a amendat o firmă de pe str. Henri Coandă pentru deșeuri
Garda de Mediu, Comisariatul Județean Arad, transmite că a amendat o firmă de pe strada Henri Coandă din municipiu, cu 45.000 lei, pentru cantitatea mare de deșeuri depozitate necorespunzător în curte.
„Imaginile de mai jos sunt surprinse pe Strada Henri Coandă din Arad, unde în interiorul incintei unui agent economic o platformă și întregul spațiu de depozitare (curtea) au devenit un focar de poluare și nepăsare.
Resturi industriale, plastice, haine, cartoane și echipamente abandonate stau îngrămădite, fără nicio respectare a normelor de mediu.
Depozitarea ilegală sau necorespunzătoare a deșeurilor NU este o opțiune.
Este un pericol real pentru: sănătatea celor din jur, calitatea solului și a apelor subterane.
În România, depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor și a deșeurilor amestecate este reglementată de Ordonanța de Urgență nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor. Această practică este interzisă și se sancționează conform legii.
Sancțiuni aplicabile:
• Persoane fizice: amendă între 5.000 și 15.000 lei
• Persoane juridice: amendă între 20.000 și 45.000 lei
Societatea a fost sancționată contravențional cu amendă de 45.000 lei.
Pentru depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor periculoase urmează înaintarea unei sesizări penale de către agenți ai I.J.P.Arad”, transmite Garda de Mediu Arad.
Citește și:
Mii de litri de ulei uzat și peste o tonă de deșeuri metalice, depozitate ilegal în municipiu

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)