Ucraina a atacat cu drone ținte militare din apropierea Moscovei. Patru aeroporturi au fost închise pentru câteva ore





Ucraina ar fi lansat un atac cu drone asupra Moscovei, în noaptea de luni spre marți, forțând închiderea a patru aeroporturi principale ale capitalei, pentru câteva ore, au declarat oficiali ruși, citați de serviciul ucrainean al Europei Libere.
Cel puțin 19 drone ucrainene au fost distruse în apropierea Moscovei, a declarat primarul Serghei Sobianin pe rețeaua de social media Telegram, în 6 mai.
Conform informațiilor preliminare, nu au existat „pagube grave sau răniți” la locul căderii resturilor (de drone), în apropierea uneia dintre principalele autostrăzi care duc spre oraș.
Zborurile au fost oprite pe toate cele patru aeroporturi care deservesc Moscova – Vnukovo, Domodedovo, Șeremetievo și Jukovski – din motive de siguranță aeriană, a anunțat organismul de supraveghere a aviației din Rusia, pe Telegram. Rosaviatsia a declarat ulterior că zborurile au fost reluate pe toate cele patru aeroporturi.
Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Kievului cu privire la atacul cu drone, dar oficiali ucraineni au declarat anterior că astfel de atacuri vizează lovirea unor ținte militare și a infrastructurii utilizate pentru sprijinirea eforturilor de război ale Moscovei și reprezintă un răspuns la atacurile continue ale Rusiei asupra zonelor rezidențiale și a infrastructurii energetice din Ucraina.
Sursa: Europa Liberă
Citește și:
Rusia respinge posibilitatea unui armistițiu de 30 de zile în Ucraina
Comentariile portalului
Sunt de acord că SRI activează doar în țară (nu am spus niciodată altceva). Dar asta nu îmseamnă că "n-are treabă cu rușii decât dacă sunt prezenți (...)
Ce moacă de joker și Mickey mouse are târtanul ăsta țăran de Bibarț băi nene....🤣🤣🤣🤣🤣
Felicitări!