105 situații de urgență pentru pompierii arădeni în minivacanța de 1 Mai
În minicavanța de 1 mai, la nivelul județului Arad, pompierii au acționat pentru gestionarea a 105 situații de urgență. Cele mai multe intervenții au constat în acordarea asistenței medicale, echipajele SMURD intervenind la 94 de solicitări.
Totodată, pompierii arădeni au intervenit pentru stingerea a opt incendii și în alte trei misiuni în sprijinul comunităților, cum ar fi: deblocarea persoanelor, salvarea animalelor, precum și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
Dintre cele opt incendii, unul s-a înregistrat la o anexă gospodărească a unei locuințe din localitatea Horia. Incendiul a fost lichidat repede, fără a se înregistra victime, suprafața afectată fiind de aproximativ 50 de metri pătrați. Celelalte șapte intervenții au vizat stingerea incendiilor izbucnite la vegetație uscată și deșeuri menajere, în localitățile Dieci, Gura Văii și municipiul Arad. Suprafața totală de teren afectată a fost de aproximativ 1.500 de metri pătrați.
„Pe această cale dorim să le mulțumim cetățenilor care au înțeles și au respectat sfaturile noastre, astfel încât această minivacanță nu a fost umbrită de incendii de amploare sau alte evenimente care le-ar fi putut pune viața în pericol.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate”, este mesajul transmis de reprezentanții ISU Arad.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)