Un profesor din Timișoara, președinte al unei secții de votare, reținut în această dimineață pentru racolarea minorilor în scopuri sexuale





Un profesor de limba latină din Timișoara a fost reținut de polițiști, duminică, pentru 24 de ore, pentru racolarea minorilor în scopuri sexuale, arată o informare de presă a Poliției Timiș, scrie agerpres.ro.
Polițiștii Secției 3 Timișoara au fost sesizați de către un cetățean, sâmbătă seara, că un profesor care era președinte la o secție de votare din Timișoara ar fi racolat un minor în scopuri sexuale.
Surse judiciare au declarat pentru AGERPRES că respectivul cadru didactic predă la un liceu din Timișoara, iar băiatul este un fost elev al acestuia.
Cazul a fost preluat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Timișoara, care au început de îndată verificările, în urma cărora stabilindu-se că din februarie 2025 și până în prezent, bărbatul de 44 de ani ar fi trimis mai multe mesaje text prin intermediul unei aplicații de socializare prin care îi propunea unui minor de 15 ani să se întâlnească în scopul comiterii de acte sexuale.
În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de racolarea minorilor în scopuri sexuale.
Citește și:
Comentariile portalului
==MDA -- PT PROSTALAI == IRAN E PETROLIERUL CHINEI -- 90/100 DIN PETROLUL IRANIAN AJUNGE FIX IN CHINA == BUSH RETARDUL O DATDEA CU ARME CHIMICE IN IRAK == OVVREII O DAU CU ORME (...)
Bună Adriana, m-ai făcut nostalgic. Poate adaugi la secțiunea ”încă visez frumos” ceva frumos: Pussycat - If You Ever Come To Amsterdam, de pe youtube. Ultima dată câ (...)
Trump pacifistul. Multa **** ii dorim.