MAI neagă prezența alegătorilor decedați pe listele electorale și susține actualizarea recentă a datelor





Ministerul Afacerilor Interne a negat, joi, acuzațiile AUR potrivit cărora pe listele electorale ar fi „aproximativ patru milioane de persoane decedate figurează în continuare oficial cu ‘drept de vot’ în România”. Instituția susține că „informațiile sunt false”, transmit Agerpres și News.ro.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) respinge acuzațiile potrivit cărora milioane de persoane decedate ar figura în evidențele electorale ca având drept de vot, calificând aceste informații drept false. De asemenea, MAI precizează că numărul alegătorilor a fost actualizat recent.
„Informațiile sunt false! Direcția Generală de Evidență a Persoanelor din cadrul MAI a actualizat și transmis listele electorale către Autoritatea Electorală Permanentă în urmă cu zece zile, incluzând persoanele care au împlinit sau urmează să împlinească 18 ani până în ziua alegerilor”, a transmis instituția joi, printr-un comunicat de presă.
MAI a mai informat că reprezentanții AEP au confirmat primirea listelor actualizate în cadrul celei mai recente ședințe a Comisiei Tehnice Centrale pentru organizarea alegerilor prezidențiale.
„Precizăm că listele transmise către AEP includ și persoanele care împlinesc 18 ani chiar în ziua scrutinului”, se mai arată în comunicat.
Precizările MAI vin în contextul în care partidul AUR a anunțat, tot joi, că a sesizat Autoritatea Electorală Permanentă și Avocatul Poporului, solicitând verificarea urgentă a registrelor electorale permanente și declanșarea unei anchete privind modul în care acestea au fost utilizate la vot.
Citește și: ANAF verifică clinicile medicale care au și alte activități, punându-le să plătească TVA pe toate serviciile
Comentariile portalului
Și în UDMR sunt astfel de oameni? Răspuns:da. Spre surprinderea celor care idealizau aceasta formațiune politică(sa zicem, deși nu e partid politic) .
Distinsă doamna Luci,chiar dacă sărutați dosul,mîinile și poalele domnului primar nu sunteți cu nimic mai bine văzută de către cititor nici de (...)
Copiii mânca crenvurștii în grădinițe și dulciuri turcești și asta se laudă aici...nu mai spun de condițiile din grădinițe, tot ce (...)