Chiar dacă săptămâna este dedicată memoriei celui care a fost Papa Francisc, noi mergem mai departe cu prezentarea candidaților principali la funcția de președinte – era să zic Papă – a României și ne oprim la George Simion.

Am început cu Antonescu, continuăm cu cel pe care toate sondajele îl văd în turul doi – turul doi înapoi – fără să îi dea, însă, șanse foarte mari pentru a câștiga în final. Asta este, alta era dacă rămânea Georgescu.

Diferența dintre Georgescu și Simion este ca de la cer la pământ. Chiar pe bune. Georgescu vorbește și spune tâmpenii cu aerul înțeleptului coborât din munții dacici, în timp ce Simion știe că spune prostii. Ceea ce se și vede pe fața lui dacă ești atent și mai cunoscător așa.

Fiindcă nu este deloc prost. O fi venind el dintr-o galerie de fotbal, o fi făcut el școli așa mai pe fugă, dar, în mod evident, nu este prost. Și nu ne referim aici la sensul primar al termenului, acela care opune inteligența cu lipsa ei.

Ne referim la sensul neaoș românesc. Poate nu v-ați gândit până acuma, dar atunci când românul spune despre cineva că nu este prost nu se referă defel la inteligența respectivului. A nu fi prost în România se referă la descurcăreală, la viclenie și la oportunism. Deșteptul de la noi nu trebuie să fie neapărat inteligent, ci să se descurce. Să se folosească de oportunități, de slăbiciunile celorlalți, chiar să le exploateze cât se poate mai mult. Toate astea pentru un singur scop.

Nu, nu e vorba de ceva înălțător, folositor celorlalți, eventual tuturor, vreo invenție acolo sau ceva care să facă viața mai frumoasă, mai ușoară. Nu, scopul este evident de simpu: el să ajungă acolo unde vrea. La bani, la funcții sau la alte oportunități și mai colosale.

George Simion este o întruchipare perfectă a românului deștept și care nu e prost. Fără să aibă, desigur, nimic care să îl facă potrivit pentru ceea ce face. Simion nu este politician, n-are habar despre politică în general. Preia idei din zbor – cam cum face și Georgescu, dar mai neaoș așa – se lipește de cei care îl pot favoriza în demersurile sale. Desigur, faptul că la bază a fost șef de galerie se vede.

Îi plac mulțimile pornite la susținerea echipei favorite, îi plac gesturile și strigăturile care nu exprimă idei sau gânduri, ci îndemnuri și chemări la ordine. Nu e nicio mirare că s-a pus în fruntea unei mișcări populiste. Nu de alta, dar în cazul acestor mișcări nimic nu contează în afara victoriei sau a înfrângerii.

Problema cea mare este că nu se poate exclude varianta ca George Simion să ajungă președintele României.

Sondajele, dar mai ales observarea atentă a stării de spirit a populației nu exclud această posibilitate. Dimpotrivă. Situația este cât se poate de dramatică. Singurul care îl poate învinge în turul doi pare a fi Crin Antonescu. În situația în care ar ajunge acolo împreună cu Nicușor Dan, alianța de după Antonescu s-ar fărămița cât ai zice pește – sau gol! –, nemulțumiții de la țară, aflați în sacul de vot pesedist, l-ar vota fără să se gândească prea mult pe Simion. Ce să facă ei cu un matematician care se dă mare politician, dar nu-l înțelegi nici dacă devii atent mai tare ca de obicei.

Și chiar dacă Simion nu are voie să intre în Republica Moldova și Ucraina, să fim serioși, acum – din punctul de vedere al unei galerii de fotbal – meciul se joacă între SUA și Rusia. Ce UE, ce Schengen? Povești de adormit copiii. Cine să se înțeleagă mai bine cu Trump și cu Putin decât Simion? A, că de o vreme suntem membrii deplini ai UE? Și că jocul la două capete în această situație ar însemna de fapt o trădare?

Dată fiind situația, alegerile care urmează au o miză pe care cei care l-ar vota și cu două mâini pe George Simion nu au cum să realizeze. Întrebarea este dacă ceilalți, cei care, amețiți din mers, votează cu alții decât cei pomeniți până acum, oare își dau seama că, efectiv, se joacă cu focul. Asta ca să nu fim foarte dramatici și să pomenim de soarta noastră europeană.

Și nu este vorba neapărat de convingerile populiste sau suveraniste, cum se spune, complet aiurea, de altfel, de o vreme, mișcărilor tradiționaliste care tind spre autoritarism și autarhie. E vorba de faptul că George Simion nu este politician adevărat, este o creație a nemulțumirii oamenilor simpli în fața corupției și ineficienței sistemului. Din care, ca să ne înțelegem, fac parte și ei. Suveraniștii, adică, cei despre care, amețiți de vorbe fără fond, oamenii simpli zic simplu după un pahar-două: păi, știi ce, decât ăștia, oricine e mai bun.

Fără să realizeze că între ăștia, unul ca Simion sau alții, eventual chiar și altele, se simt ca broasca în mocirlă: sare, țopăie de nerăbdare, orăcăie de zici că nu-i este bine, dar mocirla este elementul lor de viață prin excelență. Dacă i-ai scos de acolo, i-ai omorât.

Așa că, stimații mei concetățeni, vedeți ce faceți! Nu de alta, dar mai este o vorbă românească care se potrivește situației: ce-și face omul singur, nici dracul nu poate desface.

Altfel spus: nimic nu este mai penibil decât ceea ce își face omul singur, cu mâna lui…