Dejan Iliev ar putea părăsi UTA la finalul campionatului





Portarul macedonean Dejan Iliev ar putea părăsi UTA la finalul campionatului. Din informațiile noastre, fostul portar al celor de la Arsenal Londra nu i-a fost propusă prelungirea contractului de conducerea clubului arădean.
Nu știm care sunt planurile clubului UTA pentru sezonul viitor, dar Mircea Rednic, antrenorul echipei arădene care nici el nu a spus încă dacă va continua sau nu la Arad, ne vorbea despre jucători pe care încă îi testează în vederea prelungirii sau nu a înțelegerii. Este cazul cipriotului Marinos Tzionis, dar și a atacantului Effiong Nsungusi.
În cazul în care UTA decide să îl păstreze și din vară pe Tzionis, clauza de transfer a acestuia este de 100.000 de euro, bani cam mulți pentru un club ca UTA cu datorii de peste 5 milioane de euro.
UTA se va despărți cu siguranță în această vară de Eric Johanna Omondi, de Agustin Vuletich și Lamine Ghezali, jucători care nu au mai intrat nici pe lista LPF, de Tsouka și de româno-maghiarul Daniel Zsori – care a și avut un act de indisciplină la meciul cu Sepsi -, Mabea este și el plecat, la care cu siguranță se vor adăuga și alte nume.
Va pleca și Cristian Mihai, fotbalist aflat la ultima sa lună în tricoul roș-alb, mijlocașul Bătrânei Doamne fiind deja antamat de Dinamo București.
Nu se știe situația lui Rassoul, fotbalist care nu a demonstrat până acum că are valoare de prima ligă, la fel cum nici englezul Harrison nu a demonstrat prea multe de la sosirea sa la Arad, fiind mai mult rezervă la ultimele jocuri.
Din informațiile noastre, UTA încă nu a deschis negocierile cu portarul Deja Iliev pentru un eventual contract pentru sezonul viitor, asta în ciuda faptului că nord-macedoneanul și-a exprimat dorința de a continua la Arad.
„Știu un pic de istorie a clubului UTA, mă încântă legătura cu clubul meu de suflet, Arsenal Londra. Creatorul clubului UTA a folosit culorile clubului Arsenal, unde eu am petrecut 11 ani frumoși. Știam de când am venit și că stadionul vechi a fost o copie a lui Highbury (n.r. fosta arenă a lui Arsenal, demolată în 2006), sunt fericit că am venit la un club care are legătură cu fostul meu club”, a declarat Iliev înaintea partidei cu Sepsi. Apoi a continuat: „Sper ca la următorul interviu să știu și limba română”.
Dejan Iliev a evoluat în 20 partide pentru UTA în toate competițiile. El a fost accidentat în perioada august-decembrie 2024 după meciul din tur cu Slobozia, câștigat de UTA cu 1-0.
Citește și:
Comentariile portalului
Dacă încercați să fiți amuzant, nu sunteți. Dacă vorbiți serios, chiar sunteți amuzant.
Va mirati? Bufonul agent imobiliar a ajuns la putere...
Dar voi nu vedeți ca răspundeți la un mesaj fals? Și la un email inexistent? Nu faceți o mica verificare sa vedeti cine postează aici?