Cu siguranță România NU ESTE un exemplu de bune practici în materie de implementare a legislației europene. Dimpotrivă. Se întâmplă frecvent ca implementarea legislației europene să se facă în funcție de unele interese personale ale unor înalți funcționari ai statului. Sau să se implementeze cu modificări prin care se încalcă prevederi cuprinse în actul normativ implementat și cu restrângerea unor drepturi cetățenești fundamentale.

Așa se face că România NU ESTE un exemplu de bune practici (nici) în materie de respectare a drepturilor și libertăților cetățenești, așa cum sunt ele reglementate la nivel european.

Iar aceste două motive ar fi suficiente pentru a trimite acasă, cum se spune, o întreagă clasă politică. Clasă aflată din păcate (o spun fără nicio ezitare) de prea mult timp la conducerea țării.

Acum, când campania electorală este în plină desfășurare, când atenția publică ar trebui să fie concentrată, conform unor bune practici electorale verificate, pe dezbaterea de idei dintre candidați. Și totuși, nu-i așa. Atenția publică este concentrată mai degrabă spre alte subiecte, aruncate parcă „pe piață” de cineva interesat să deturneze atenția publică de la subiectul principal.

Practici vechi ale statului român pentru care libertățile cetățenești sunt încă un moft.

O dezbatere serioasă n-ar aduce în discuție teme ca retragerea sprijinului politic al unui candidat, tocmai de partidul al cărui președinte este – o premieră mondială! Sau, jocurile unui alt candidat, care se dă mare în apă mică, cum se spune, chiar dacă el se lăuda cât de inteligent a procedat cu apa mare. A Dunării. Astfel de teme n-ar trebui să existe cu trei săptămâni înainte de alegerile prezidențiale și nici într-un caz n-ar trebui să monopolizeze întreaga dezbatere electorală, așa cum este ea în România ultimilor 35 de ani.

Cred că ultima dezbatere serioasă între candidații la președinție a fost cea dintre Băsescu și Năstase (poate vă amintiți: „Ce blestem o fi pe poporul ăsta de are de ales între doi foști comuniști?”).

Practica renunțării la dezbateri – și astfel, la lipsirea alegătorilor de o bună posibilitate de a-i cunoaște mai bine pe candidați – sau la tabloidizarea campaniei electorale, are explicațiile ei și tare mă tem că anumite instituții plătite, din bani publici, profită din plin de această situație pentru a-și face propriile jocuri. Așa cum se fac jocuri și cu ocazia implementării legislației europene, despre care vom vorbi mai jos.

Până atunci, o mică paranteză dedicată în principal premierei mondiale pomenite.

Aș îndrăzni să spun că o asemenea bazaconie este posibilă doar în România și în celelalte țări în care simțul ridicolului este total absent din arsenalul politicienilor. Retragerea sprijinului politic și blocarea accesului la banii publici destinați campaniei electorale este generată, în fond, de nesesizarea la timp a ridicolului, dincolo de o anumită încăpățânare și o tot mai supărătoare lipsă de pregătire specifică, pe care nu le mai comentăm.

Evident, este dreptul membrilor de partid de a-și alege președintele pe care-l consideră reprezentativ. Totodată, este dreptul liderilor aleși din partide de a conduce partidul după cum vor, calitatea mandatului lor fiind supus doar judecății membrilor partidului. Altfel spus, ce se întâmplă în partide este o chestiune de bucătărie internă în care nu-i bine să intre cei din afară (despre judecata indirectă, la vot, vom vorbi cu o altă ocazie).

Noi putem avea păreri în și din afara bucătăriei, atunci când unul sau mai mulți dintre cei implicați în poveste, se prezintă în fața cetățenilor întregii țări într-un exercițiu electoral. Cum este în situația de față. Și ce am putea constata? De exemplu, că o doamnă consideră că voturile obținute în primul tur al alegerilor anulate se datorează exclusiv calităților sau prestației sale și nu unor circumstanțe speciale de la acele alegeri.

Evident, este dreptul domniei sale și ne abținem de la a comenta astfel de practici personale.

Ca să fie clar și să înțeleagă și „georgeștii”, nu doar ei au vrut să taxeze întreaga clasă politică conducătoare – reprezentată de partidele din coaliția de guvernare -, ci marea majoritate a alegătorilor. Cu deosebirea că unii au crezut în extratereștri și-n energia transmisă de „dacii creștini” din Valhalla prin apă, iar alții, pur și simplu, în condițiile date, în răul cel mai mic.

Sau, cum spunea Theodor Paleologu: „Avem de ales între nişte nulităţi. Nu e o lamentaţie, e o descriere realistă. Asta nu înseamnă că nu trebuie să votăm. Ci să ne dăm seama care nulitate ne jenează mai puţin” – hotnews, 22 noiembrie 2024.

Da, atunci, în noiembrie, mulți alegători au considerat că doamna Lasconi „ne jenează mai puțin” decât Ciolacu, Ciucă sau alții.

Odată cu anularea acelor alegeri, s-a intrat într-o altă competiție, din care au ieșit Ciolacu și Ciucă, dar și suveranist-putinistul Georgescu. Și au intrat alții, inclusiv pe partea dreaptă (Crin Antonescu, Nicușor Dan). Doamna Lasconi nu a părut să fi înțeles că-i o nouă competiție, cu șanse resetate.

Iarăși zic: este dreptul domniei sale să înțeleagă ce vrea.

Doar că, în timp, Elena Lasconi a luat-o de câteva ori pe arătură, începând chiar cu scrisoarea adresată, după alegerile anulate, lui Trump (pe care nu și-a mai asumat-o, așa cum nu și-a asumat, printr-o explicație serioasă, episodul cu votul la referendum, pornit de la o minciună a sa). Despre nepriceperea în chestiuni de politică externă sau de apărare nu mai discutăm.

În orice caz, Elena Lasconi nu s-a comportat ca un posibil viitor președinte de țară. Ba chiar a dat dovadă că ar fi (fost) un președinte de țară periculos de slab. Atât de slab încât ar fi constituit o reală vulnerabilitate pentru România.

Când te dai mare cu barca-n apă mică…

Sursa: sursazilei.ro

La fel și cel ce se laudă că a inundat niște sate românești, prin deschiderea unor ecluze de la Porțile de Fier, pentru a salva de la inundații Belgradul. Un președinte mincinos patologic, indiferent cum l-ar chema, este cel puțin la fel de periculos pentru țară ca un președinte habarnist.

Ei bine, chiar dacă nu sunt subiecte de dezbatere electorală serioasă, acestea devin interesante dacă le privim din altă pespectivă. Poate chiar penală. Dar, mai ales, dacă le privim din perspectiva omului care candidează. Or, tocmai despre asta nu vor cei ce organizează alegerile să se discute în perioada campaniei. Ei vor ca noi să aflăm doar ce se spune oficial și, mai ales, să nu avem păreri. Sau, Doamne ferește, să transmitem noi informații.

Practică veche în statul român.

Și cu asta am închis paranteza pentru a intra direct în problema implementării legislației europene, activitate menită să ne închidă gura.

Deși Parlamentul European a adoptat încă din 13 martie 2024 Regulamentul privind transparența și vizarea unui public-țintă în publicitatea politică și AEP avea timp suficient pentru implementarea acestuia în legislația română, așa ceva nu s-a întâmplat.

Prin urmare, autoritățile române, în frunte cu AEP condusă atunci de Toni Greblă – a cărui soție era o ferventă susținătoare a lui Georgescu – s-au văzut neputincioase în lupta cu tehnicile prin care candidatul susținut (și) de doamna Greblă a vizat un anumit public țintă (nu voi intra în amănunte privitoare la tehnicile de influențare a milioane de utilizatori toktok).

Cauza invocată a fost, normal, lipsa legislației. Doar că legislația exista bine mersi, nici măcar nu trebuia tradusă.

Iată ce precizează Regulamentul: „Publicitatea politică poate fi un vector de dezinformare, în special atunci când publicitatea nu își dezvăluie caracterul politic, provine de la sponsori din afara Uniunii sau face obiectul unor tehnici de vizare a unui public-țintă sau de distribuire a materialului publicitar (s.m. – V.M.)”.

Dar dacă n-a vrut Greblă și ai lui…

Acum, din 16 ianuarie 2025 există o OUG privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor…, blabla, nume prea lung. OUG nr. 1/2025.

Ei bine, în timp ce Regulamentul precizează în preambul că „prezentul regulament nu ar trebui să afecteze, în special, drepturile fundamentale la libertatea de opinie și libertatea de exprimare” și la art. 1 că „Opiniile politice exprimate cu titlu personal nu sunt considerate a fi publicitate politică”, OUG 1/2025, la art. 16, (5) precizează că „este considerat material publicitar politic orice material scris, online, audio sau video, utilizat în campania electorală, care îndeamnă alegătorii în mod direct sau indirect să aleagă sau să nu aleagă, să voteze sau să nu voteze pentru un candidat independent sau pentru un candidat al unui partid politic clar identificat”.

Cu alte cuvinte, orice postare a oricărei persoane care își exprimă un punct de vedere legat de vreun candidat, este considerată de legislația nosatră publicitate electorală. De altfel, BEC a și solicitat ștergerea unor postări ale unor persoane publice, dar neimplicate politic (Cristi Danileț, Adrian Papahagi), pentru că ar fi făcut „propagandă electorală”.

Libertatea de opinie, libertatea de exprimare? Practici europene. Noi, românii le avem pe ale noastre. Practici vechi…