Panică în Pecica: un urs și-a făcut apariția pe străzile orașului… cel puțin în vorbele unui rrom care a alertat întreaga populație
Agitație de nedescris pe străzile din Pecica, județul Arad, acolo unde și-a făcut apariția un urs. Da, nu vă ștergeți la ochi, ne referim într-adevăr la un urs și nu vorbim despre o localitate de la munte. De aceea, panica instalată în rândul populației este una de înțeles… dacă ar fi cât de cât ceva real în întreaga poveste a unui locuitor din Pecica.
Așa am avut informația la început și noi, exact așa cum o aflați și dumneavoastră aici. Chiar în acest clipe în care vorbim s-ar fi făcut o comisie în cadrul Prefecturii Arad, comisie care să se ocupe de urs, de imobilizarea acestuia, conform legii.
Însă, din localitatea Pecica aflăm că un cetățean rrom care stă în cartierul, popular spus, „Detroit”, undeva la marginea localității, a fost la pădure să strângă lemne de foc. Când s-a întors, nu a avut altă treabă decât să creeze o poveste nemaiauzită și astfel le-a spus amicilor că a fost urmărit până la intrare în oraș de un urs. Care, cât pe ce să-l prindă și așa mai departe. Dar el, viteaz, a reușit să scape. Deci, vă dați seama cum s-a dus vestea! Astfel am aflat noi, au aflat și autoritățile și vorbesc despre asta, despre urs, mii de oameni în Pecica.
Așadar, până la proba contrarie, nu e vorba de niciun urs. Dar ne-a plăcut să scriem pentru ca și dumneavoastră să trăiți senzația noastră și, puțin, a locuitorilor din Pecica. Și, eventual, să zâmbiți fiindcă e vineri și urmează week-end-ul.
Notă: Revenim dacă se confirmă informația locuitorului din Pecica și apare ursul cumva.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)