sâmbãtã, 26 aprilie, 2025

Special Arad Logo

    A murit Radu Țuculescu, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori români contemporani. Pe 5 aprilie urma să-și lanseze o nouă carte…

    de - | 25 martie 2025, 2:23 PM | Naţional

    0

    A murit Radu Țuculescu, este vestea care a adus tristețe în această dimineață printre iubitorii de carte din România și printre cei care l-au cunoscut pe unul dintre cei mai cunoscuți scriitori români contemporani. Cunoscut romancier, dramaturg, dar traducător și realizator TV, Radu Țuculescu a decedat la vârsta de 76 de ani, din cauza unor probleme de sănătate.

    Născut pe 1 ianuarie 1949 la Târgu Mureș și crescut la Reghin, Radu Țuculescu a fost nepotul marelui pictor Ion Țuculescu și tatăl prozatorului Răzvan Țuculescu. Radu Țuculescu a fost unul din cei mai prestigioși romancieri ai generației sale. A fost distins de-a lungul carierei sale cu numeroase premii la nivel național, iar începând cu 2007 a cunoscut un real succes și în afara granițelor, scrie cluj24.ro.

    Romanele sale au fost traduse, până în prezent, în Germania, Franța, Italia, Austria, Ungaria, Serbia, Cehia, Israel, iar piesele de teatru în cehă, maghiară, italiană, franceză, ebraică, engleză. Din 2008 piesele sale au intrat în repertoriul permanent al teatrului Orfeus din Praga fiind astfel cel mai jucat dramaturg român contemporan în Cehia.

    A copilărit în Reghin, acolo unde părinții săi s-au stabilit din 1949 până în prezent. A urmat Școala Germană din Reghin, apoi Liceul de Muzică din Târgu Mureș și Liceul de Muzică din Cluj, după care urmează Academia de Muzică ”Gh. Dima” din Cluj-Napoca, secția vioară.

    Între 1967 și 1974 conduce Cercul de teatru și pantomimă ”Atelier”, montând piese din autori clasici și contemporani (între altele o dramatizare după Gabriel Garcia Marquez), precum și piese proprii. După 1990 și-a continuat activitatea teatrală, participând și la festivaluri naționale și internaționale (Franța, Italia, Rusia, Maroc, Canada, Ungaria, Germania, Cipru, Olanda, Cehia etc.).

    După terminarea facultății a fost redactor la Radio Cluj (1972-1985), iar după desființarea studioului de radio din ordinul lui Ceaușescu, devine violonist la Filarmonica de Stat din Cluj-Napoca (1985-1989), apoi a fost redactor și realizator la TVR Cluj (între 1990 și 1996, șeful secției muzical-culturale).

    A debutat cu poezii în revista Steaua (1966), debutul publicistic având loc în Amfiteatru (1967), cu articolul Despre teatrul studențesc. Colaborează la Viața Studențească, Amfiteatru, Echinox, Napoca Universitară, Vatra, Tribuna (unde susține, din 2003, rubrica permanentă de publicistică ”Ex Abrubto”, transformată, din 2007, în ”Scrisori către președinte”). Povestirile sale au fost traduse în Ungaria, Rusia, Austria, Cehia etc. A realizat filme (reportaje) pentru televiziune în Belgia, Tunisia, Egipt, Spania, Portugalia, Austria etc. A beneficiat de mai multe burse de creație la Paris, Basel, Viena sau Berna.

    A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj, membru fondator ASPRO și al Societății Oamenilor de Cultură și Știință Bihor. Numeroase traduceri din literatura elvețiană contemporană de expresie germană și austriacă contemporană. A publicat, până în prezent, peste zece volume de poezie (bilingvă) și cinci volume de proză scurtă la editurile Biblioteca Revistei Familia și Cogito. A publicat de asemenea în reviste literare din Rusia, Ungaria și Elveția. A fost tradus în limbile germană, cehă, maghiară, franceză și italiană.

    radu tuculescu 2

    Pe 5 aprilie 2025 urma să aibă lansarea cărții „Povestirile mameibătrâne. Satul de la marginea lumii”. Aceasta va fi lansată in memoriam pe 12 aprilie, la Târgul de Carte „Gaudeamus”.

    Radu Țuculescu a fost de multe ori și la Arad, ultima oară chiar anul trecut.

    Romancierul va fi înmormântat în orașul copilăriei sale, Reghin, încheie cluj24.ro.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.