Suntem toți aici, unii în burțile altora, azi, mâine, cel mult poimâine. Suntem toţi în sicriul ăsta, în care e şi Hamlet, şi Polonius, şi regele-frate, şi fratele-rege, şi Gertrude şi Ofelia, Yorik şi Claudius – şarpele. Suntem cu toţii pe punctul să ne pierdem înfăţişarea. Doar pe pereţii lumii pe care am lăsat-o în urmă sunt flori şi lumini, doar dincolo e muzica și poezia.

Să-nceapă balul ăsta macabru! Și a început. „Hamlet, mortuus est #4”, la Bastion, în Timișoara. Un spectacol gândit ca un party, un cabaret funebru, cu doi gropari care trebuie să dezgroape niște morți ca să facă loc altora.

Din sicriul scos la iveală ies, pentru că așa au decis groparii să-și facă munca mai ușor de suportat, imaginându-și că au descoperit o criptă regală, toate personajele din Hamlet și nu numai. Povestea se spune mai apoi ca într-un coşmar, proiectat însă pe pereţii coloraţi ai unui vis frumos. La B2 (Galeria 2 Bastion, din Timişoara), „Hamlet mortuus est” şi-a scris, în weekend, a patra poveste despre timp şi putere, despre cum nu facem faţă nici puterii şi, cu siguranţă, nici timpului, nici nouă înşine, deși uneori ne lăsăm păcăliți că ar putea fi așa.

„Hamlet mortuus est”, un cortegiu funerar cu personajele lui Sheakespeare

„Auzi? Ascultă, ascultă! Auzi? Se-aude iar și nu e nici priveghi, nici nuntă. Între astea două e oricum doar o clipă și după ele, nimicul eternității/nesfârșitului”, sunt cuvintele din debutul spectacolului „Hamlet mortuus est #4”, de Levente Kocsárdi. Imediat după, afli ce e cu party-ul acela pentru că „în cimitir nu-i niciodată liniște: dacă știi s-asculți, auzi viermii molfăind, oasele zornăind, timpul scrâșnind din dinți la netimp, unghiile morților crescând, burțile lor pârâind de păcate puturoase ce ies și se amestecă cu mirosul de crini putrezi, oftatul, țiuitul urechilor când se opresc toate”.

Apoi, parcă părăsind din când în când cortegiul funerar, din care nu lipsește nimeni, nici lordul Vierme, nici Alexandru cel Mare, nici Yorik, personajele lui Sheakespeare își spun ultimele replici, cele care fac ca timpul care a trecut peste toți în mare viteză să se oprească o secundă doar în loc, pentru o ultimă licărire, spectaculoasă, înainte de întuneric și tăcere.

Hamlet mortuus est este o lume la finalul ei, care vine să-și pună, în nicio oră, cele mai dureroase întrebări, să se adâncească în cele mai de neelucidat mistere.

„Unde m-aș duce dac-aș putea merge? Ce-aș fi dac-aș putea fi? Ce aș spune dacă aș avea un glas care vorbește așa, spunându-și eu?”, „Ce om ar sta să-ndure bătrânețea, tirani nedrepți, tupeul, aroganța parveniților?” Cine ar accepta „târâtul pe la tribunale, nedreptățile, obrăznicia funcționarilor, triumful prostiei contra meritului și dragostea lovită de dispreț”. Ca să întrebe, mereu, la final: „Unde-ți sunt acum glumele? unde giumbușlucurile? unde cântecele? unde izbucnirile tale de veselie, care dezlănțuiau hazul și hohotele la petreceri?”.

Goi, neputincioşi, scotocind printre finaluri

E un spectacol care socotește morții din tragedia shakespiriană, îi scoate din sicriu, îi învelește în mușama, în fapt în spectaculoase şi colorate rochii muşama, așa cum în unele culturi morții sunt înveliți în folii, ca să-i lase să-şi spună ultima replică pe scena colorată a lumii, după care îi pune la loc, fără să-i întrebe vreodată de ce mor. De ce mor?

Dincolo de cosciugul din care ies şi intră cu toţii, lumea e colorată, viaţa are încă ritm, pe pereţii lumii acesteia sunt proiectate culori, flori, vise, doar unoeri coroane cu spini. Uneori se face mai multă lumină, ca realitatea să te izbească în față, alteori clar-obscurul protejează personajele sheakespiriene, aduse în faţa spectatorului aproape aşa cum am venit cu toții pe lune: goi, neputincioşi în faţa timpului.

Dincolo de sicriul tuturor și pereții colorați ai lumii pe care o părăsesc, personajele, jucate cu toate de Levente Kocsárdi, taie pentru spectator doar felii din realitate, secvențe din trecut, bucăți dintr-o poveste ce nu ajunge să se spună niciodată întreagă, dar nu ratează niciodată apogeul, ca într-un party cu DJ.

Despre timp şi putere e Hamlet Mortuus est #4, un exercițiu care vine să scormonească în măruntaiele personajelor şi a gândurilor cu care se despart acestea de viață.

”Hamlet mortuus est” este, așa cum îl prezintă creatorii săi, un spectacol „despre teme acute ale lumii de azi și din vremea lui Shakespeare”, un cabaret funebru, în care personajele își retrăiesc și-și înțeleg ultima clipă și pe cele care i-au adus la ea, un ”party” unde DJ sunt groparii”.

“Despre cum ne trec viețile, cu viteza luminii, sub această feroce compresie universală a timpului, despre cum se schimbă percepția omului, fie el rege, slujbaș ori gropar, în fața ultimei clipe de trăit și a morții” e ”Hamlet mortuus est”.

Şi despre putere, puterea politică care naşte dictatori, monştri și creează sentimentul iluzoriu al nemuririi, pe care regizorul Levente Kocsárdi îl taie apoi felii, felii, pentru a te lăsa gol, lipsit de apărare, dezarmat în faţa ţărânei în care ne întoarcem cu toții. 50 de minute de party cu personaje lui Shakespeare, jucate de Levente și ajunse cu toate la final de drum.

Cine stă în spatele lui Hamlet mortuus est?

Hamlet mortuus est, după Hamlet, de William Shakespeare, este o adaptare de Mona Donici, conceptul şi interpretarea aparţinându-i lui Levente Kocsárdi.

Iată și celelalte date ale spectacolului: Compozitor&muzică live: Sergiu Cătană/Coregrafie: Anca Stoica/ Video design: Sebastian Hamburger/Set design: M.C.Donici/ Traducerea în limba engleză: André Ferenc/ Lumini: Dorian Bolca/Filmări & regie tehnică: Sorin Mocan/Poster design: Rujița Bătrîn/O producție a Asociației Culturale Arte-Factum, 2025.

Proiectul este organizat în parteneriat cu Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, parteneri fiind Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, Parrabbola (UK), Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely.

Citeşte şi:

Sold-out la o asasinare. Real, asumat, cald, cu Carmen Vlaga și Alex Popa, la CELĂLALT.teatru