vineri, 9 mai, 2025

Special Arad Logo

    VIDEO. Percheziții ale polițiștilor Sectorului Poliției de Frontieră Vărșand la membrii unei rețele specializată în trafic de migranți

    de Special Arad | 18 martie 2025, 10:30 AM | Știri Arad | Topic special

    0

    (foto: Poliția de Frontieră)

    Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea – Sectorul Poliției de Frontieră Vărșand, având suportul polițiștilor Direcției de Combatere a Criminalității Organizate şi al celor din structurile subordonate, sub coordonarea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată – Structura Centrală, au pus în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară pe raza judeţelor Vâlcea, Sibiu şi Gorj în vederea destructurării unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea de infracţiuni din sfera traficului de migranți.

    Cercetările efectuate au stabilit că, în cursul anului 2024, mai multe persoane – cetățeni români și srilankezi – au iniţiat un grup infracţional organizat de tip piramidal, având ca scop obținerea de beneficii materiale substanțiale din traficul de migranţi.

    „Gruparea de criminalitate organizată a acționat atât înainte de aderarea României la spațiul Schengen, cât și ulterior, pe mai multe paliere, respectiv racolarea și transportarea migranților de origine asiatică (în special din Sri Lanka) aflați în România cu viză de muncă și pregătirea acestora în scopul îmbarcării în mijloacele de transport pentru trecerea în mod fraudulos a frontierei țării spre Vestul Europei.

    Pentru fiecare migrant, membrii grupului infracțional organizat au primit între 2.000 și 5.000 de euro, sumele dobândite în această modalitate fiind ulterior împărțite între aceștia, în funcție de poziția deținută în ierarhia grupului și de gradul de implicare în activitatea infracțională.

    Audierile se desfășoară la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală.

    Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, Sibiu și Gorj și jandarmi din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române”, a transmis Poliția de Frontieră.

    Citește și: Tânăr de 29 de ani, arestat după ce a introdus 18 kg de canabis în țară, pe la PTF Nădlac

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.