VIDEO. Arădeni implicați în vânzarea de bijuterii din aur contrafăcute, la Oradea
Zece arădeni și bihoreni, dar și cetățeni turci, sunt bănuiți că ar fi vândut, în magazine de profil, diverse bijuterii din aur, cu pietre prețioase, care purtau însemne sau inscripții similare ori identice cu cele ale unor mărci consacrate, existând bănuiala că ar fi fost contrafăcute, prejudiciind astfel titularii mărcilor cu peste 5.000.000 de lei.
În urma perchezițiilor efectuate de polițiștii bihoreni în cauză au fost ridicate peste patru kilograme de bijuterii din aur, cu pietre prețioase, care ar proveni din contrafacere, în valoare de peste 1,7 milioane de lei, de la 10 societăți comerciale de profil, în urma a 10 percheziții domiciliare efectuate în municipiul Oradea.
„La data de 13 martie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, au pus în executare 10 mandate de percheziție domiciliară.
Activitățile au fost desfășurate în municipiul Oradea, la imobilele reprezentând sediile și punctele de lucru ale 10 societăți comerciale, care au ca obiect principal de activitate comerțul cu amănuntul al ceasurilor și bijuteriilor, în magazine specializate, reprezentate de 10 persoane, cu vârste între 33 și 67 de ani, din județele Bihor, Arad și din Turcia, față de care se efectuează cercetări, sub aspectul comiterii infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.
Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că, în perioada 2023 – prezent, cele 10 persoane, în calitate de reprezentanți de drept ai societăților comerciale cu sediu sau punct de lucru în municipiul Oradea, ar fi comercializat, în magazinele de profil, diverse bijuterii din aur, cu pietre prețioase, care purtau însemne sau inscripții similare ori identice cu cele ale unor mărci consacrate, existând bănuiala că ar fi fost contrafăcute, prejudiciind astfel titularii mărcilor cu peste 5.000.000 de lei.
În urma perchezițiilor domiciliare, efectuate pentru documentarea și probarea activității infracționale, au fost descoperite și ridicate, în vederea cercetărilor 669 de bijuterii din aur, cântărind 4,14 kilograme, în valoare totală de peste 1.700.000 de lei, în legătură cu care există bănuiala rezonabilă că poartă însemne sau inscripții similare ori identice cu cele ale unor mărci consacrate. Acestea urmează să fie supuse expertizării, în vederea stabilirii caracterului de originalitate și a prejudiciului exact cauzat titularilor de mărci”, a transmis Poliția Română.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)