Rusia: „Orice scrutin organizat fără Călin Georgescu nu va avea legitimitate”
Kremlinul a comentat marţi decizia Biroului Electoral Central (BEC) din România de a respinge candidatura lui Călin Georgescu. Purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin a spus că alegerile prezidenţiale din România fără candidatura acestuia „nu vor avea legitimitate”, informează Digi24 și HotNews, citând agenția de presă EFE.
„Desigur, dacă este să spunem lucrurilor pe nume, orice scrutin organizat fără el (Georgescu) nu va avea legitimitate”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov. El a subliniat că respingerea înregistrării candidaturii lui Georgescu la alegerile prezidenţiale este o „încălcare a tuturor normelor democraţiei în centrul Europei”.
„În acest caz, România a ales calea dispreţului faţă de democraţie ca atare”, a comentat Peskov decizia Biroului Electoral Central al României de a respinge candidatura lui Georgescu la alegerile prezidenţiale din 4 mai, în care acesta era dat drept favorit.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a calificat drept „prostii” acuzaţiile că Rusia ar avea legături cu Georgescu: „Sunt acuzaţii absolut nefondate”.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)