Restricții de trafic pe autostrada Arad-Nădlac. Se lucrează la aplicarea marcajului longitudinal
Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române informează că astăzi până la ora 17.30, se vor executa lucrări de aplicare marcaj longitudinal pe autostrada A1 Deva-Nădlac, între kilometrii 545-535 (municipiul Arad), pe sensul de mers Arad –Timișoara, precum și pe autostrada A11 pe sensul Oradea – Arad, între kilometrii 2+300 metri – 0 și va fi restricționată circulația rutieră pe a doua bandă a autostrăzilor, fiind deviată pe prima bandă și pe banda de urgență.
„Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu viteză redusă în zonele cu restricții, să respecte semnificația semnalizării temporare, asigurându-se foarte bine înainte de schimbarea benzii de circulație, semnalizând din timp efectuarea acestei manevre!”, este recomandarea Centrului Infotrafic.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)