luni, 19 mai, 2025

Special Arad Logo

    Update 5Călin Georgescu, eliberat și pus sub control judiciar. Ce acuzații îi aduc procurorii | Video

    de Special Arad | 26 februarie 2025, 5:01 PM | Naţional | Topic special

    13

    Procurorii de la Parchetul General l-au ridicat astăzi pe Călin Georgescu, în baza unui mandat de aducere emis cu puțin timp înainte. Georgescu ar urma să fie audiat într-un dosar ce vizează finanțarea campaniei sale electorale din anul anterior, arată surse ale Antena 3 și G4 Media.

    Anchetatorii investighează posibile infracțiuni precum fals în declarații, comunicarea de informații false, sprijinirea unor organizații cu caracter fascist, rasist sau xenofob și acțiuni împotriva ordinii constituționale.

    Perchezițiile efectuate la apropiații lui Georgescu, printre care Horațiu Potra, șeful echipei sale de securitate, au scos la iveală arme, muniție și peste un milion de euro, o parte din bani fiind ascunsă în seifuri. Potra are legături directe cu cercuri de influență din Rusia și cu organizația paramilitară Wagner.

    De asemenea, ancheta îl vizează pe Marin Burcea, fost luptător în Legiunea Străină, asociat cu persoane din mișcări neo-legionare din România.

    UPDATE

    „Unde mai este democrația?”, a notat marți la prânz  pagina de Facebook oficială a candidatului de 62 de ani, la câteva minute după ce Călin Georgescu a fost oprit în trafic și condus la audieri la Parchetul General.

    „Călin Georgescu urma să-și depună noua candidatură la Președinție. Acum aprox. 30 de minute sistemul l-a oprit în trafic și a fost ridicat în vederea audierii la Parchetul General! Unde mai este democrația, unde sunt partenerii care trebuie să apere democrația?”, sună mesajul transmis pe contul de Facebook al lui Călin Georgescu și semnat „Echipa de Comunicare”.

    MESAJ CALIN GEORGESCU

    UPDATE 2

    Călin Georgescu este vizat, potrivit celor de la G4Media, de o anchetă a Parchetului General în care este acuzat de implicare într-o organizație cu caracter fascist și promovarea în spațiul public a unor ideologii și figuri istorice controversate precum mareșalul Antonescu.

    Potrivit jurnaliştilor de la G4 Media, acuzațiile aduse lui Călin Georgescu de procurori sunt:

    „– Inițirea sau constituirea unui organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup
    – Promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război precum și fapta de a promova în public idei, concepții sau doctrine fasciste
    ambele din art 3 și 5 din OUG 31/2002
    – Inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de organizații, art 6 din LG 157/2018”.

    UPDATE 3

    O înregistrare video cu momentul în care Călin Georgescu este ridicat din trafic și dus la parchet, filmată aparent de șoferul său, a fost distribuită pe rețelele de socializare de influencerul Mario Nawfal, o voce importantă din lumea MAGA, acesta afirmând că urma să îl intervieveze pe politicianul român în cursul zilei de miercuri, scrie HotNews.

    UPDATE 4

    Potrivit presei naţionale, AUR  a anunţat că parlamentarii săi, alături de președintele George Simion, vor merge la parchet să protesteze, după ce Călin Georgescu a fost ridicat din trafic și dus la audieri.

    UPDATE 5 – ora 17,25

    Călin Georgescu va fi eliberat și pus sub control judiciar. Cele 6 infracțiuni de care este acuzat fostul candidat

    Cele șase infracțiuni pentru care este urmărit Călin Georgescu:

    -instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată, prev. de art.47 C.p rap. la art.32 C.p. rap. la art.397 alin.2 C.p. – (se pedepseşte cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi)

    -comunicarea de informații false, prev. de art.404 C.p. (se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani)

    -fals în declarații în formă continuată, prev. de art.326 alin. 1 C.p. cu aplic. art.35 alin.1 C.p. (privind sursele de finanțare a campaniei electorale și declarațile de avere) (se pedepsește cu pedeapsă de la 3 luni la 2 ani sau cu amend)

    -iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prev. de art. 3 alin.1 din O.U.G. 31/2002 (se pedepsește cu pedeapsă de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi)

    -promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5  din O.U.G. 31/2002 (se pedepsește cu pedeapsă de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi)

    -iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii, prev. de art. 6 alin.1 din Legea 157/2018.

    Citește și:

    Anchetă extinsă în dosarul care-l vizează pe Horațiu Potra. Sunt descinderi în alte 3 județe

    Arsenalul uriaș găsit acasă la Horațiu Potra, mercenarul care instiga lumea să iasă în stradă

    A fost ridicat de polițiști și Eugen Sechila, sfătuitor al lui Călin Georgescu și lider al mișcării neo-legionare din România

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Era de așteptat. Sisitemul nu putea pemite electoratului să aleagă. A ales el pentru electorat.
      Va fi eliberat, dar acuma CCR are informațiile necesare interzicerii candidaturii pe modelul Șoșoacă.
      Nici nu mai este nevoie de hotărâri definitive, zvonurile din așa zisa mass-media, vor fi suficiente să creeaze CCR ”convingerea” convenabilă sistemului.
      Se va invoca nepublicitatea anchetelor așa că oamenii vor aștepta ca proștii să afle ceva concret. Ideea este să aștepte, să nu iasă în stradă.
      Împiedicarea candidaturii va fi evidentă abia la momentul emiterii unei hotărâri de către CCR, până atunci joc de glezne. După respingerea candidaturii scandal, dar târziu, prea târziu, calendarul va merge mai departe cu un candidat mai puțin.
      Să vedem cine îi va lua locul. Oricum, orice înlocuitor nu va reuși să obțină aceeași susținere.
      Cumva va fi o finală de joc. dacă învinge sistemul, democrația a murit. Dacă înving oamenii vom avea o democrație mult mai puternică decât înainte. Să nu se uite că doar în țările democratice există o garanție, cât de cât, pentru libertatea individuală. Vor accepta oamenii să fie simpli supuși a unor ciocoi jenanți sua se vor manifesta ca oameni liberi?

      +6 voturi
      +1
      -1
    2. Care zvonuri ale presei? Piticul Pinocchio a spus cu a lui sfințită guriță toate aberațiile . Legionarii e buni, zicea el, ieșirea din Matrix , medicina doar sperie oamenii, culmea , la genunchi nu l-a operat Cristelnița, ci medicii, dar nu din Romania, că e patriot de mucava. Înainte de procurori ar fi fost bine să-l vadă un medic de o anumită specialitate.

      +16 voturi
      +1
      -1
    3. Indiferent despre cine ar fi vorba, ca e diliu, mitoman sau ce o mai fi, ca e vreun „cetatean educat si responsabil”(ca cei care salutau masurile inumane din pandemie) asemenea actiuni sunt specific staliniste, nu m-as bucura nici de i s-ar intampla lui Basescu sau altii ca el(pe care-i detest total) sau oricui altcuiva. A se citi art 265 cod procedura penala in ce cazuri se emite mandat de aducere sa fie luat cineva cu japca de pe strada. Destul de rau ca s-a ajuns aici din disperarea unora ca pierd puterea. Bucuria trollilor dezumanizati.

      --8 voturi
      +1
      -1
    4. Ma refeream la procedura aplicata, pe altii din sistem(de exemplu Coldea & Co , etc, ) i-au citat frumos si i-au asteptat sa se prezinte singuri, daca nu s-ar fi prezentat trebuiau luati cu japca(cum au facut cu megasorosistul Caramitru Jr) asa cum e normal sa fie(scrie in articolul pe care l-am invocat), acest tip de politie politica specific basesciana a mai fost aplicata si la altii care apoi au fost exonenrati de instanta)… Acuzatii nu trebuie sa isi dovedeasca nevinovatia, aia e prezumata, acuzatorii trebuie sa aduca dovezi, degeaba incerc eu sa vorbesc serios ca pt un troll e mai greu de inteles… dumneata ar trebui sa mai schimbi placa, sau poti posta de fiecare data „IDEM” ca imprecatiile anti C.G. deja le stim pe de rost.

      --6 voturi
      +1
      -1
    5. Ce nu prea pare sa-i reuseasca lui CG,se pare ca vor procurorii,care au reusit sa il faca mare pe individ,sa dea apa la moara sustinatorilor sai,nu putini,si Doamne fereste,sa declanseze chiar un mic razboi civil in tara,lucru de care nu este nevoie. Toate acestea in ideea de a-l impiedica sa candideze,si prin asta,sa dea o lovitura democratiei in intelesul sau clasic. Oricum,de urmarit,din afara si dezinteresat.

      --6 voturi
      +1
      -1
    6. Deosebită urarea dumneavoastră, este caracteristică susținătorilor fanatizați. Scoate in evidenta inteligenta, empatia și educația dumneavoastră. Am întrebat un alt fanatizat , te întreb și pe dumneata: știi că a fost reținut pe nedrept, știi că nu sunt probe?
      Cat despre bătut câmpii, campion e chiar idolul matale, Piticul Diliu.

      +6 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    8 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.