vineri, 18 aprilie, 2025

Special Arad Logo

    Metamorfoza realității în lumea artistică arădeană: s-a deschis, cu sălile arhipline, noua galerie After 5 Art Escape | Video

    de Tomas Arond (Tomck@t) | 23 februarie 2025, 11:55 PM | Cultură | Recomandările editorilor

    0

    Stânga, sus: artiștii Costin Brăteanu și Horia Bojin. Stânga, jos: proprietarii After 5 Art Escape, Simona Braiț și Claudiu Giura

    Cu un public atât de numeros încât mișcarea în cele două săli a fost o reală aventură și cu vizitatori care au așteptat pe trotuar ca numărul celor din interior să mai scadă, sâmbătă seara s-a deschis noua galerie de artă de pe strada Ștefan Cicio Pop, After 5 Art Escape, cu expoziția artiștilor timișoreni Horia Bojin și Costin Brăteanu.

    „Deschiderea acestei galerii este foarte importantă pentru Arad, pentru că timp de foarte, foarte mulți ani, publicul arădean s-a bucurat de expozițiile pe care le organizează UAP și de data aceasta există o alternativă la ceea ce s-a întâmplat până acum”, a spus pictorul Costin Brăteanu, galerist, la rândul lui, la Timișoara (Galeria Brăteanu) și prieten bun cu cei doi proprietari After 5 Art Escape, Simona Braiț și Claudiu Giura.

    Cei doi au declarat pentru Special Arad cu o săptămână înainte de deschidere că au grăbit puțin renovarea celor două săli de expoziție după o discuție lungă despre noua galerie din Arad cu pictorul timișorean și tot atunci au decis să programeze deschiderea chiar în jurul zilei de naștere a artistului.

    „Ne dorim să fim un pic diferiți, să nu fim exclusiviști, să fim deschiși pentru toată lumea”, a explicat pentru Special Arad coproprietara Simona Braiț. „Vrem să iscăm niște discuții pe teme artistice, vrem să zgândărim un pic publicul. Noi așa ne-am orientat, nu neapărat după gusturile personale”, a adăugat Claudiu Giura.

    Primele două expoziții planificate, prima fiind cea cu care a debutat galeria, „Bojin & Brăteanu”, sunt însă categoric pe placul celor doi proprietari.

    @specialarad.ro Deschiderea AFTER 5 Art Escape Detalii, pe www.specialarad.ro sau pe aplicațiile Special Arad, disponibile pe Google Play și Apple AppStore #arad #stiri #stiriarad #specialarad ♬ original sound – Special Arad

    Metamorfoza realității

    Pentru cei care nu ar fi crezut că o galerie de artă poate să atragă un număr impresionant de mare de arădeni curioși, After 5 Art Escape a reușit, realmente, să metamorfozeze realitatea.

    Pe de altă parte, exact această impresie – metamorfoza realității, a creaturilor vii și a peisajelor – creează și operele celor doi artiști invitați, cele 40 de tablouri ale lui Costin Brăteanu și cele 22 de sculpturi de mici dimensiuni, în bronz, ale lui Horia Bojin.

    „Sunt doi artiști cu greutate”, a spus profesorul Ovidiu Justinianu la vernisajul expoziției. „Horia Bojin este unul din cei mai importanți sculptori pe care-i avem astăzi printre noi, în contemporaneitate. (…) Putem observa aceste lucrări ca făcând parte dintr-o suită de lucrări, sunt ciclice sau nu, dar de fiecare dată, aceste lucrări au o simbolistică. Uneori se merge spre ezoterism, alteori, simbolistica aceasta este oarecum deductibilă, dacă avem elementele necesare de a deconstrui creația artistică, astfel încât să o înțelegem mai bine, dar tot ceea ce face acest extraordinar artist este să dea consistență, să dea viață acestor lucrări. Nu este un simplu Golem, în sensul mitologiei iudaice. Asemenea Demiurgului, Horia Bojin vine și le dă viață într-o manieră extrem de personală, extrem de concretă uneori, pentru că lucrările trimit la o anumită viziune despre lume, despre viață, care metamorfozează și dă o anumită greutate spațiului pe care-l ocupă. Nu este doar o viziune fugară a lui Horia Bojin despre artă și despre arta sa, în special. Se merge, de fapt, în zona arhaicului. Arhaic care înseamnă nu neapărat zona primitivă. Să ne amintim că istoria nu este în urma noastră sau în spatele nostru, este la baza noastră. La fel și acest arhaic, are componenta aceasta ontologică. Noi avem această idee a perpetuării și a ciclicității în ceea ce privește evoluția noastră ca și indivizi, evoluția noastră ca și ființe spirituale. Ori, tocmai la această dimensiune metafizică se referă multe dintre lucrările pe care Horia Bojin le expune”.

    Despre lucrările expuse ale lui Costin Brăteanu, prof. Ovidiu Justinianu a spus că reprezintă „o viziune a sa despre pictură, despre culoare, despre linie, dar mai ales, trebuie să rețineți că el are o tehnică specială, prin care aceste lucrări se nasc și e vorba nu doar de pigmenții pe care le folosește, care sunt destul de rare. El reușește din nou să meargă în zona metafizicului, metamorfozând realitatea. Estomparea, această latură de mister însoțește toate lucrările pe care Costin le expune. Însoțește, de fapt, viziunea sa despre artă și despre menirea ei. A nu spune dintr-odată totul și până la capăt înseamnă, de fapt, un mesaj care este în continuă descifrare, într-o continuă relație cu noi, ca și privitori, într-o continuă relație cu publicul. A spune totul deodată, înseamnă, de fapt, a recurge la un mod facil, ușor, de a face artă a momentului. Nu este cazul nici în ceea ce-l privește pe Costin Brăteanu, nu este cazul, evident, nici în ceea ce-l privește pe Horia Bojin”.

    „Sperăm ca artiștii să susțină cu lucrări de artă această galerie”

    Pictorul Costin Brăteanu a mai menționat că Horia Bojin lucrează în mai multe medii artistice, sculpturile modelate în ceară și turnate în bronz care sunt expuse la After 5 Art Escape fiind doar o mică parte dintr-o serie de lucrări, iar despre tehnica tablourilor sale a dezvăluit – nefiind neapărat un secret – că pigmenții folosiți provin din India și sunt solubili în apă și alcool. „Acești pigmenți stau la baza culorilor, dar nu sunt folosiți în această formulă niciodată. Este o cernere, de fapt, pe pânză și ulterior, când se așează și când fuzionează, încep să controlez situația și să dau o formă tabloului”. Ele au fost create în diferite țări, în Polonia, Macedonia, Bosnia și Herțegovina sau în Serbia, el fiind, în propria-i formulare, un artist nomad, în fiecare an își încarcă atelierul în mașină, pleacă în Europa să picteze și revine, de regulă, în toamnă ca să organizeze o expoziție.

    „De ce trebuie să sprijiniți aceste inițiative? Pentru că sunt foarte rare”, a mai spus Costin Brăteanu, referindu-se la deschiderea After 5 Art Escape. „În Timișoara sunt două galerii private, în Arad cred că aceasta e prima, după galeria maestrului Takacs de pe vremuri (n. red. – nu mai este deschisă). Aceste spații care vin ca o alternativă la ceea ce se întâmplă în galeriile UAP sunt extraordinare. Sunt foarte vizibile și ajută artistul să intre în contact cu publicul, să poată să vândă lucrările pe care ei le realizează, celelalte galerii nefiind comericale, adică nu se ocupă de intermediere între client și artist. Din acest motiv, sperăm ca artiștii să susțină cu lucrări de artă această galerie”.

    Expoziția va putea fi vizitată la Galeria After 5 Art Escape timp de o lună, până în data de 22 martie 2025.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.