Femeie găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit în bucătăria unui apartament din Timișoara





Un incendiu a cuprins, în noaptea de sâmbătă spre duminică, bucătăria unui apartament, situat la etajul al doilea, în Timișoara. O femeie de 72 de ani a fost găsită carbonizată în propria locuință.
Tragedia a avut loc puțin după miezul nopții. Incendiul a cuprins bucătăria apartamentului situat la etajul al doilea, iar femeia ar fi rămas captivă în încăpere. Autoritățile au fost alertate de vecini.
Bătrâna locuia cu fiica ei, în vârstă de 48 de ani. Aceasta din urmă a fost găsită de salvatori în dormitor și a fost dusă la spital în stare de șoc. Deși pompierii au reușit să stingă focul înainte să se extindă, bătrâna n-a avut nicio șansă.
Zece locatari au ieșit singuri din bloc, iar alți zece au fost scoși afară de salvatori. În final, două persoane au fost transportate la spital.
„Două persoane au fost transportate la spital, întrucât au suferit atac de panică. Este vorba de o femeie de 48 de ani care locuia în același apartament, fiica decedatei, și un bărbat de 77 de ani, locatar al imobilului”, a spus Aurora Piperie, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș.
Vecinii spun că femeile își încălzeau locuința cu o sobă. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
sursa: Adevărul
Citește și: O locomotivă a luat foc în gara CFR Arad. Pompierii, solicitați să intervină
Comentariile portalului
Opinia mea despre mineriadă și mineriade - că au fost mai multe - o puteați citi atunci, în 1990, de exemplu, în presa locală. Mai precis în Jelen, dar nu (...)
aceasta este siguranta cetatenului simplu in Arad. Falca si ciracii politici au promovat acest comportament prin politizarea polititei si a institutiilor care trebuie sa isi faca treaba. A se vedea (...)
Înseamnă că Piticul Buratino te orbea instant🤣 Ce carisma, ce discurs, ce ținută, o duzină de pantaloni roșii, ce om🤣