Social-democrații s-au reunit duminică pentru a vota susținerea lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale





Social-democrații s-au reunit duminică într-un congres extraordinar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din luna mai. PNL și UDMR l-au validat deja pe Antonescu.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că PSD a repetat greșelile lui Victor Ponta și Adrian Năstase și a înțeles că nu este suficientă o bună guvernare pentru a duce un președinte de stânga la Cotroceni după 20 de ani, motiv pentru care trebuie lăsate deoparte orgoliile și susținut acum „un om capabil, cu experiență, educat, onest și patriot”.
La rândul său, Crin Antonescu a spus că nu are nevoie să primească „buna-vestire” din SUA despre patriotism și apărarea țării.
„Noi vorbim în politică de dreapta, stânga, profit, protecție socială. Dar când vorbim de o națiune, înseamnă performanță și solidaritate, nu este nici de dreapta, nici de stânga, înseamnă oameni legați unii de alții nu doar de credință, limbă, ci și de o solidaritate (…) E nevoie să se ducă oameni să traverseze Oceanul și să ne aducă de acolo buna-vestire? ‘Hei, avem voie să fim patrioți!’, ‘Avem voie să ne apărăm țara’. Dar asta am făcut de când ne știm, fiecare cum a putut. Nu trebuie să-mi dea voie Donald Trump sau altcineva să-mi apăr țara, să-mi pun țara pe primul loc”, a declarat Crin Antonescu.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este