Crin Antonescu a fost validat de PNL drept candidat la alegerile prezidențiale
Propus candidat al coaliției de guvernare PSD – PNL – UDMR la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu a fost validat de Consiliul Naţional al PNL.
Reuniți într-un Congres ce a avut loc la Palatul parlamentului, liberalii l-au votat pe fostul președinte al partidului, Crin Antonescu, drept candidat la alegerile prezidențiale din luna mai.
„Nu am avut şi nu am nicio pretenţie că sunt vreun salvator sau, neapărat şi necesar, singurul care poate conduce această bătălie. Nu am avut şi nu am această pretenţie, dar nu am nicio scuză dacă dumneavoastră şi alţii îmi cereţi acest lucru, nu am nicio scuză să refuz”, a transmis Antonescu.
El a catalogat bălălia electorală care urmează drept „un şoc, un spectru de cataclism şi nu sunt vorbe mari. Tot ce a făcut România bine este pus în discuţie şi este pus sub risc”, a afirmat Antonescu.
Referindu-se la contracandidatul său principal, Călin Georgescu, a spus că în spatele acestuia sunt manipulatori, păpuşari, securiştii cei mai răi şi propaganda rusă.
„Dincolo de manipulare, este multă ignoranţă este multă furie, dar e şi multă speranţă. De ignoranţa aceea suntem de vină şi noi care am educat în şcoli un discurs public, în practici politice nişte generaţii. De furia lor suntem de vină şi noi şi devine establishment-ul politic din România pentru acest rezultat”, a mai transmis Crin Antonescu,.
El consideră că nu va fi doar o bătălie aritmetică la alegerile prezidenţiale, ci una pentru mintea şi sufletul compatrioţilor.
(Sursa: Europa Liberă România.)
Citește și:


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)