Percheziții în județul Arad. O femeie și doi bărbați au fost reținuți 30 de zile pentru că ar fi vândut droguri (Video)





Zece mandate de percheziție domiciliare au fost puse în aplicare luni, 13 ianuarie, în județul nostru de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Arad, fiind vizate trei persoane (doi bărbați și o femeie).
Acestea au fost reținute inițial, iar apoi instanța a decis – în cazul celor doi bărbați – luarea măsurii arestării preventive și a controlului judiciar – în privința femeii. Ce trei sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc, în formă continuată și efectuare fără drept de operaţiuni cu substanţe susceptibile să producă efecte psihoactive.
Din materialul probator administrat a rezultat că, în perioada octombrie 2024 – ianuarie 2025, în baza aceleiași rezoluții infracționale, doi bărbați ar fi procurat, deţinut, transportat și vândut, în mod repetat, droguri de risc (canabis), de mare risc (substanță cristalină 4CMC) și substanțe psihoactive (4BMC), către consumatori din județul Arad.
„În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, la locuințele celor doi bărbați, au fost descoperite și ridicate peste 140 de pungulițe și bile, conținând aproximativ 600 de grame de canabis (drog de risc), aproximativ 200 de grame de hașiș (drog de risc) porționat, 185 de grame de substanță cristalină (drog de mare risc), mai multe comprimate ecstasy și un timbru LSD (droguri de mare risc), mai multe grindere, 400 de plicuri ziplock, peste 60.000 de lei și 1.000 de euro, precum și alte mijloace de probă.
De asemenea, din locuința femeii, au fost ridicate peste 100 de plicuri zip lock conținând aproximativ 45 de grame de cristal și 55 de grame de canabis, pregătite pentru comercializare.
La data de 13 ianuarie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad au dispus reținerea celor doi bărbați și măsura controlului judiciar față de femeie. Astăzi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a celor reținuți, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, Inspectoratului de Poliție Județean Arad și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad”, a transmis IPJ Arad.
Citește și: Arad: Arestat pentru 30 de zile după ce și-a bătut tatăl vitreg. Loviturile primite i-au adus moartea
Comentariile portalului
Înțeleg nevoia de schimbare, dar nu cu orice preț. Cu ce să schimbi? Cu niste grobieni violenți verbal și fizic, măcinați de idei conspirationiste? Uitati-va la (...)
@Ana, stai puțin . Și până stai învață lista cu denumiri🤣 Constructorul CSS Arad 1988-1992 Constar „U” Arad 1992-1993 Baschet Club Arad 1993-1995 BC ICIM Arad 1995-2006 Baschet ICIM (...)
Pai stai putin. Peste tot apare cu FCC UAV! Google, FB, Insta...cum de?