Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Vladimir Lipaev, transportat la spital în noaptea de Revelion





Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Vladimir Lipaev, a ajuns la spital în noaptea de Revelion, transmite News.ro.
Diplomatul în vârstă de 65 de ami, care are mai multe probleme medicale, a fost transportat cu o ambulanţă SMURD la Spitalul Floreasca, din Capitală. Apelul la 112 a fost dat de o angajată a ambasadei.
Reprezentanţii ambasadei au declarat la Antena 3 că diplomatul a fost supus unor investigaţii şi că problema sa medicală nu este gravă.
Vladimir Gheorghievici Lipaev şi-a prezentat scrisorile de acreditare preşedintelui Klaus Iohannis în iunie 2024.
Comentariile portalului
Pe aia care curentează Mureșul de ce nu-i deranjează nimeni?
E simplu: conceptele evoluează în timp, înțelesul lor îmbogățindu-se, nuanțându-se sau chiar schimbându-se. Cu cel în cauză (suveranism) treaba e chiar simplă: înțelesul primar vizează (...)
O, vai săraci! Ce-ar fi, ca până România se redresează, să fie tot salariatul, egal unde lucrează și ce funcție deține, retribuit ca 1/3 din populaț (...)