Experiment inedit la Penitenciarul Arad! 9 liceeni au simțit pe propria piele ce înseamnă să fii deținut
„O zi în penitenciar” se numește experimentul inedit al celor de la Penitenciarul Arad, efectuat în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean și Inspectoratul Școlar Județean Arad, în cadrul căruia 9 liceeni au avut ocazia să simtă pe propria piele, pentru câteva ore, ce înseamnă să fii persoană privată de libertate. Prin intermediul acestui proiect s-a urmărit conștientizarea tinerilor asupra consecințelor faptelor antisociale și promovarea unui comportament responsabil în societate.
Elevii au experimentat etapa depunerii în penitenciar, au fost repartizați pe secția de deținere, au fost scoși la plimbare și au luat masa, exact așa cum o fac și cei care ajung la Penitenciarul Arad pentru executarea pedepselor.
Reprezententații Penitenciarului Arad au explicat că „în cadrul acestui proiect, 9 elevi de la un liceu din județul Arad au avut ocazia să experimenteze, pentru câteva ore, ce înseamnă să fii persoană privată de libertate. Activitatea a inclus o simulare a depunerii în penitenciar, cu procesul aferent acestui eveniment: repartizarea pe secția de deținere, acordarea unor drepturi – masă, plimbare – precum și evaluarea educațională și psihosocială, având ca scop conștientizarea consecințelor faptelor antisociale”.
Prin acest proiect, reprezentanții Penitenciarului Arad au vrut să ofere „o perspectivă autentică asupra impactului deciziilor greșite, precum consumul de droguri, actele de violență sau alte fapte antisociale. Acest demers a inclus un dialog cu trei persoane private de libertate, iar prin această experiență directă, tinerii au avut ocazia să reflecteze asupra valorii libertății și importanței adoptării unui comportament responsabil. Prevenirea începe cu educația și conștientizarea. Scopul nostru este să transmitem un mesaj clar: faptele antisociale pot avea consecințe ireversibile. Prin astfel de proiecte, dorim să contribuim la formarea unei generații mai conștiente și responsabile”.



foto: Penitenciarul Arad
Citește și: Hoție de sărbători: urși din pluș furaţi şi ghirlande rupte de la geamurile grădinițelor


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)