I. Becali, C. Borcea și L. Ciobotariu, cercetați în Belgia pentru spălare de bani, fals și uz de fals





Ioan Becali și Cristi Borcea se află în închisoare, unde își ispășesc pedepsele primite în Dosarul Transferurilor. Cu toate acestea, în prezent cei trei sunt cercetați, alături de Liviu Ciobotariu, de tribunalul corecțional din orașul belgian Liege, pentru spălare de bani, fals și uz de fals, relatează Digi24.ro
Printre cei trimişi miercuri în faţa instanței se numără în jur de 30 de persoane, foşti oficiali ai lui Standard Liege, agenţi de jucători, fotbalişti şi persoane juridice. Ancheta a început în urmă cu zece ani.
Justiţia belgiană a anchetat de mai mulţi ani transferul fostului fotbalist Liviu Ciobotariu la Standard Liege. Acesta a semnat în anul 2000 cu echipa belgiană, venind de la Dinamo. Printre cei implicaţi în transferul său au fost impresarul Ioan Becali şiCristian Borcea, ultimul aflat atunci în conducerea clubului Dinamo.
Fostul fotbalist, Liviu Ciobotariu, a declarat că a aflat despre scandal joi dimineață, din presă.
„Este vorba de transferul meu de la Dinamo la Standard Liege. Ioan Becali s-a ocupat de transfer. Am mai fost chemat o singură dată la DNA, în calitate de martor, am declarat ceea ce s-a întâmplat cu transferul meu. Sumele de transfer au fost făcute de impresarul meu. Nu am participat la negocieri. Salariul a fost negociat de impresarul meu, de Ioan Becali. La momentul respectiv eram foarte bucuros că reușesc să plec la o echipă din străinătate, era prima mea ieșire, prima experiență. Nu m-a interesat transferul, ci salariul meu și perioada de contact”, a declarat Liviu Ciobotariu la Digi 24
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)