Un șofer polonez a blocat autostrada A1 în „încercarea sa” de a ajunge la destinație pe sensul invers
Șoferii care se deplasau dinspre Pitești spre București pe autostrada A1 s-au „trezit” în fața ochilor cu un TIR care circula pe contrasens. Unii dintre ei, speriați, au sunat imediat la 112 și au cerut intervenția polițiștilor.
„La data de 16 noiembrie 2024, în jurul orei 08.07, poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada A1 au fost sesizaţi de către un bărbat, cu privire la faptul că un ansamblu de vehicule ar circula pe contrasens, pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, în zona km. 119, către Bucureşti”, arată un comunicat al IGPR.
Un echipaj a fost trimis rapid în zonă, iar polițiștii au blocat calea camionului, au dirijat circulația astfel încât șoferul să poată întoarce și apoi l-au escortat în cea mai apropiată parcare. Șoferul, cetățean polonez, s-a ales cu o amendă de 3.000 de lei și a rămas fără permis patru luni.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)