VIDEO: Mașinile de pe Beiuș ar fi fost arse intenționat. Poliția a constituit o echipă complexă de cercetare
Mai multe mașini dintr-o parcare dintre blocuri de pe strada Beiuș din cartierul Micălaca au luat foc, în această dimineață, în jurul orei 4. Deși pompierii au stabilit în primă fază că ar fi fost vorba de un scurtcircuit, mai multe persoane au susținut că au văzut cum un bărbat ar fi provocat intenționat arderea. Din această cauză, Poliția a constituit o echipă complexă de cercetare pentru a stabili veridicitatea ipotezei.
Iată ce transmite IPJ Arad:
„În această dimineață, în jurul orei 4:15, pompierii arădeni au fost sesizați despre faptul că, mai multe autoturisme de pe strada Beiuș, din municipiul Arad, au luat foc.
Echipajele ISU au procedat la lichidarea incendiului, care a afectat mai multe autoturisme, precum și fațada unui bloc.
La fața locului s-a deplasat echipa operativă, formată din polițiști criminaliști și de investigații criminale.
Din primele verificări, s-a conturat ipoteza că incendiul ar fi fost provocat, fiind constituită o echipă complexă de cercetare, sub coordonarea șefului inspectoratului.
A fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, în vederea stabilirii cauzelor care au dus la producerea incendiului și luarea măsurilor legale față de persoana/persoanele responsabile”.
Citește și: Mai multe mașini au luat foc în Micălaca, pe strada Beiuș. Ce spun locatarii (Video) · Special Arad


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)