Cupa de Toamnă – o competiție care a încheiat sezonul de tenis la baza „Abel – DJS Arad”





Două anotimpuri, sâmbătă, pe parcursul primei ediții a Cupei de Toamnă la tenis de câmp, proba de dublu, organizată la baza „Abel – DJS”, de către administratorul terenurilor Laurențiu Balogh.
Începute pe un soare arzător, meciurile turneului care a pus punct final sezonului la baza amintită, s-au încheiat pe un frig pătrunzător, însă părerile (aproape) tuturor participanților despre competiție au fost la superlativ, așteptând cu nerăbdare o nouă provocare pe dreptunghiul roșu.
Câștig de cauză a avut perechea Laurențiu Balogh / Radu Maghiar, 6-4 în ultimul act cu cuplul Anela Freer / Daniel Ciriperu. Pe podium a mai urcat o pereche 100% feminină, formată din Luminița Vald și Jessica Tanasa, care au depășit în finala mică, scor 6-4, cuplul Daniel Lazăr / Ducu Lorincz. Prestații apreciate au mai avut perechiile Lorena Popa / Ionică Velica și Nicu Velica / Marius Herța. Cu excepția organizatorului principal, activ în circuitul național Tenis Partener, ceilalți competitori sunt amatori, mai mult sau mai puțin experimentați ai sportului alb.
Reamintim că baza ce este cunoscută sub mai multe denumiri – „Abel”, „Riviera”, „DJTS” – a găzduit, până la dispariția lui Abel Apostol, din mai 2013, turnee internaționale de seniori și senioare. Ultima astfel de competiție s-a desfășurat în august 2013, cu premii de 10.000$, când rusoaica Anastasiya Komardina a câștigat Trofeul „Ilie Năstase”, după o finală cu Lina Gjorcheska (Macedonia), scor 6-3, 6-2.
Citește și: Potopul după Abel… Baza Riviera a intrat în paragină!
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este