S-a stins din viață Adrian Ostafi, unul dintre cei mai cunoscuți fotografi din Arad





În urmă cu câteva zile, în 15 octombrie, Adrian Ostafi împlinea vârsta de 69 de ani. De o vreme, însă, problemele de sănătate nu i-au dat pace, iar aseară, cel care a fost unul dintre cei mai cunoscuți fotografi ai Aradului s-a stins din viață.
A învățat fotografie de la tatăl său, Nicu Ostafi, împreună cu fratele său Radu și cu sora Otilia. Nicu Ostafi este cel care a pus bazele fotografiei de studiou la Arad. Venită din Ucraina imediat după cel De-al Doilea Război Mondial, familia Ostafi a dat până acum trei generații de fotografi, lucru de care era foarte mândru Adrian.
A fost fotograf de evenimente, dar și un foarte bun fotograf de studio. Timp de mai bine de trei decenii a colaborat cu creatoarea de modă Eli Lăslean, iar o perioadă de mulți ani a fost asociat la Foto Studio Enigma, din centrul Aradului. De asemenea, a colaborat cu mai multe instituții de presă de-a lungul vremii, printre care și TV Arad.
Căsătorit de aproape o jumătate de veac cu Mariana, Adrian Ostafi era tatăl a doi copii, Călin și Mihai.
„Pentru cine dorește să-și ia un ultim rămas bun priveghiul va avea loc pe data de 28.10.2024 la 18:00 iar ceremonia înmormântării va avea loc marți 29.10.2024 începând cu ora 14:00, ambele la Casa Funerară Kuki pe str. Cocorilor nr.6”, a postat fiul său, Călin, pe facebook.
Comentariile portalului
Astia s pe grila maxima din 2017 daca nu ma insel si acum fac proteste...?? Cand luau asistenti medicali in pandemie cate 9000 10000 lei era bine.... Culmea nesimtirii....
Trebuie solicitata expres Adeverinta anexa a CI electronice? ....sau se elibereaza automat? Digitalizare romaneasca!.... inc-o foaie!
A.K...47? Ca sa rezum tot ce ai scris... rata scazuta de vaccinare se datoreaza propriei lor prostii la nivel comunitar si guvernamental! Dar, uite asa, vom avea mai multa (...)