Operațiunea „Jupiter”: 110 percheziții, luni dimineața, pentru combaterea criminalității (Video)





Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție continuă operațiunea „Jupiter”, pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare și a celor de natură judiciară.
Astfel, astăzi, polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează 110 percheziții domiciliare și pun în executare 54 de mandate de aducere, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.
Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, contrafacere, contrabandă, înșelăciune, delapidare, abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals.
„Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal. Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză. Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel”, a transmis IGPR.
Citește și: Cu alcool „la bord”. Doi arădeni, cercetați de polițiștii arădeni
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este