Acțiune pe autostrada Deva-Nădlac. Pentru ce au aplicat polițiștii 286 de amenzi
Polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva – Nădlac, împreună cu cei ai Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu-Vâlcea – Deva și Autostrada A3 Turda – Borș, precum și cu reprezentanți ai RAR și ISCTR Arad și Timiș, au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere cu consecințe grave.
În urma acțiunii – ce a avut loc joi, 26 septembrie – au fost aplicate 286 de sancțiuni contravenționale, din care 30 pentru nerespectarea perioadelor de conducere și odihnă, 28 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 28 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 5 pentru depășiri neregulamentare, 33 pentru defecțiuni tehnice, iar celelalte pentru alte abateri.
Valoarea totală a sancțiunilor a fost de aproximativ 120.000 de lei. Polițiștii au mai reținut 12 permise de conducere – dintre care 5 pentru viteză excesivă, 5 pentru efectuarea de depășiri neregulamentare, 1 pentru mers înapoi pe autostradă și 1 pentru conducere agresivă), fiind retrase și 23 de certificate de înmatriculare.
Citește și: 85 de persoane au fost legitimate în urma unei acțiuni în gările din Arad


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)