Reguli noi cu privire la cumulul pensiei cu alte venituri





Sunt reguli noi în noua lege a pensiilor şi în ceea ce priveşte cumulul pensiei cu alte venituri obţinute de pensionari, iar despre acestea face vorbire Casa Judeţeană de Pensii Arad în cea mai recentă informare remisă presei.
Potrivit comunicatului instituţiei, la capitolul cumulul pensiei cu alte venituri, Casa Judeţeană de Pensii Arad indică faptul că pot cumula pensia cu alte venituri „pensionarii sistemului public de pensii care realizează venituri în următoarele situații: activități pentru care se datorează contribuţii de asigurări sociale, potrivit Codului fiscal, şi activități în calitate de prestator casnic, potrivit Legii nr. 111/2022, pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale, indiferent de nivelul veniturilor”.
Tot potrivit informării de aici, noutatea introdusă de Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii constă în faptul că pensionarii de invaliditate pot cumula pensia cu alte venituri, indiferent de gradul de invaliditate.
Cine nu poate cumula pensia cu alte venituri, reguli noi
Există şi categorii de pensionari care nu pot cumula pensia cu alte venituri. Directorul Casei Judeţene de Pensii Arad, Mihaela Vasil, indică persoanele care nu pot cumula pensia cu alte venituri:
„Soţul supravieţuitor beneficiar al unei pensii de urmaş, care realizează venituri lunare mai mari decât salariul minim brut pe ţară garantat în plată (3.700 lei începând cu data de 1 iulie 2024); beneficiarul unei pensii anticipate, care realizează venituri lunare în baza unui contract individual de muncă, în baza unui raport de serviciu, ca persoană care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care este numită în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrul cooperator dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale cărui drepturi şi obligaţii sunt asimilate, în condiţiile legii, cu cele ale persoanelor susmenționate”.
Recalcularea, o singură dată pe an
Cei de Casa Judeţeană de Pensii mai indică faptul că „în vederea valorificării stagiului de cotizare realizat după data înscrierii la pensie, pensionarii pentru limită de vârstă pot solicita recalcularea pensiei prin adăugarea acestuia, în condiţiile legii, o singură dată într-un an calendaristic”. Tot aici se face menţiunea că „stagiul de cotizare realizat în regim de cumul nu intră în calculul punctelor de stabilitate”.
Reamintim cititorilor că, de la 1 septembrie 2024, pensionarii din România au intrat sub incidența noii legi, majoritatea beneficiind de recalcularea prin creștere a pensiei, ca urmare a punctelor de stabilitate. În continuare, însă, mii de pensionari din țară așteaptă ca procesul de recalculare a pensiilor să ajungă și la ei, pentru a afla dacă vor avea pensii mai mari sau vor primi aceleaşi pensii ca înainte de intrarea în vigoare a noii legi.
Citeşte şi:
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)