Sergiu Bîlcea: „Am votat pentru creșterea la 3.000 de lei a plafonului de la care se impozitează pensiile!” (P)
Vot în favoarea pensionarilor în Camera Deputaților: plafonul peste care sunt impozitate pensiile crește la 3.000 de lei, a anunțat deputatul PNL Sergiu Bîlcea!
„Am votat pentru creșterea la 3.000 de lei a plafonului de la care se impozitează pensiile. Anul acesta am avut majorări importante atât în ianuarie, cât și în septembrie dar avem și o inflație mare. De aceea, un pas în plus pentru protejarea pensionarilor este majorarea plafonului de la care se impozitează pensiile. Este un pas firesc pe care PNL l-a susținut prin vot”, a spus deputatul Sergiu Bîlcea.
În timpul guvernării PNL, valoarea punctului de pensie a crescut cu peste 60%, a amintit deputatul PNL. Acesta susține că prin investiții și creștere economică se pot obține resursele necesare pentru creșterea puterii de cumpărare a pensionarilor.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)