Garda de Mediu Arad amenință cu amenzi după ce 135 de hectare de pășune împădurită au ars la Hășmaș





O echipă de comisari ai Gărzii Naționale de Mediu Arad s-a deplasat luni, 2 septembrie, în localitățile Hășmaș și Clit, în urma unei notificări trimisă de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad, după ce un incendiu produs pe pășunea împădurită de pe raza Unității Administrativ Teritorial Hășmaș a distrus aproximativ 135 de hectare.
În urma verificărilor efectuate de comisarii de mediu s-a constatat că terenurile incendiate sunt pășune comunală, pășune urbarială, pășune împădurită și fond forestier, iar suprafața afectată de incendiu este de aproximativ 135 de hectare. De asemenea, s-a mai stabilit că sursa probabilă de aprindere este foc în aer liber. Vestea bună este că incendiul nu a afectat locuințe, iar suprafețele arse nu se află în arii protejate.
Comisarii Gărzii de Mediu Arad au solicitat primarului comunei Hășmaș „punerea la dispoziția GNM Arad a datelor de identificare ale proprietarilor /deținătorilor terenurilor incendiate. Conform OUG 195/2005 – privind protecția mediului se vor aplica sancțiuni pentru prejudiciu cauzat mediului și sănătății umane, amenzile fiind cuprinse între 25.000-50.000 de lei”.
Citește și: Weekend plin pentru ISU. Incendii de vegetație în tot județul
Citește și: În continuare, pompierii arădeni se luptă cu incendiile de vegetație uscată
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este