Accident în vecinătatea Turnului de Apă! Un bărbat cu probleme locomotorii, lovit pe trecerea de pietoni





Vineri seară, în jurul orelor 19:30, un bărbat cu probleme locomotorii a fost lovit de un autoturism în timp ce acesta se afla pe trecerea de pietoni conducând un triciclu. Evenimentul rutier a avut loc în apropiere de Clubul Sportiv Școlar Gloria Arad din municipiul Arad, în vecinătatea Turnului de Apă.
Deocamdată nu știm care sunt cauzele ce au dus la acest eveniment nefericit, însă tot am aflat până în momentul redactării acestei știri este că în timp ce a vrut să traverseze pe trecerea de pietoni un arădean care se afla pe o tricicletă a fost lovit de o mașină marca Alfa Romeo de culoare roșie.
Potrivit martorilor, impactul l-ar fi aruncat pe bărbat de pe vehicul iar acesta a rămas întins pe carosabil până la sosirea unui echipaj de pe Ambulanță.
Medicii sosiți în cel mai scurt timp la fața locului i-au acordat victimei primele îngrijiri medicale după care l-au transportat la spital pentru investigații medicale amănunțite.
La fața locului a sosit imediat și un echipaj al Biroului Rutier Arad precum și criminaliștii care urmează să cerceteze cum s-au petrecut lucrurile și care au fost împrejurările ce au dus la acest eveniment rutier.
Comentariile portalului
L-ați auzit pe Simi Geo sau pe cineva din staful lui de campanie să protesteze sau sa ia poziție față de închiderea Astra vagoane marfă? Cam atât î (...)
In fine,se gaseste un politruc roman sa adopte,cel putin declarativ,masuri ce guvernul ungar le-a adoptat deja,cu un mediu succes,insa orientate spre o protectie sociala reala (...)
Vreau sa știu dacă sunt angajat