Hrezdac s-a întors la UTA! Călit în Europa, Denis e gata să dea piept cu adversarii din Superliga
A plecat pentru a se maturiza la Corvinul după două accidentări grave și apoi un sezon reușit în Liga a 3-a. „Când am văzut că mă pune fundaș central am știut că nu sunt în vederile sale”, spunea Hrezdac despre Mircea Rednic în urmă cu câteva luni. Astăzi, Denis s-a întors la UTA.
A plecat la Corvinul și s-a întors precum un campion. Câștigător al Cupei României, el fiind o piesă foarte importantă în angrenajul condus de Florin Maxim, Denis vine și după șase meciuri în Europa care cu siguranță l-au călit. Acum chiar e pregătit să intre în linia de mijloc a Bătrânei Doamne.
„Câștigător al Cupei României cu Corvinul, jucătorul Denis Hrezdac s-a alăturat, de astăzi, lotului condus de Mircea Rednic.
O prezență constantă ca și titular la hunedoreni, mijlocașul de 22 de ani a strâns 34 de meciuri în liga secundă și cupa României pentru un total de patru goluri și o pasă decisivă. A contribuit și la parcursul european al Corvinului în cele șase partide din preliminariile UEFA Europa League, respectiv UEFA Conference League.
Hrezdac a ajuns la academia UTA-ei la vârsta de 15 ani și a debutat la prima echipă doi ani mai târziu, sub comanda regretatului Ionuț Popa. Sezonul 2021-2022 care a consemnat revenirea UTA-ei în prima ligă a însemnat și primul sezon pentru Denis pe scena principală a fotbalului românesc”, scrie uta-arad.ro.
Cel mai probabil, Denis Hrezdac va face parte din planurile lui Rednic încă de la meciul de luni seara cu Farul.
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)