Arădean de 44 de ani, rănit grav după ce s-a răsturnat cu un tractor în zona localității Vața de Jos





Un bărbat de 44 ani, din judeţul Arad, a fost grav rănit, luni, după ce s-a răsturnat cu un tractor folosit pentru lucrări forestiere (TAF) în localitatea Căzăneşti, din apropierea comunei Vaţa de Jos, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, potrivit Agerpres.
În ajutorul victimei au intervenit imediat pompierii militari din municipiul Brad şi echipajele a două ambulanţe.
„La sosirea salvatorilor, bărbatul în vârstă de 44 de ani a fost găsit în stare de inconştienţă, cu multiple traumatisme. Echipajele medicale au reuşit stabilizarea victimei şi ulterior aceasta a fost transportată la spitalul din Brad pentru tratament de specialitate”, precizează sursa citată.
Din primele cercetări ale poliţiştilor, s-a stabilit că bărbatul conducea tractorul de la Vaţa de Jos spre satul Ciungani, iar la un moment dat a pierdut controlul utilajului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.
sursa: Știri pe surse
Citește și: Peste 632.000 de persoane au tranzitat frontiera cu Ungaria, prin județul Arad, în minivacanța de Sf. Maria
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)