Cetățean german prins la frontieră cu bunuri de patrimoniu





Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Jimbolia, județul Timiș, au descoperit, în urma unui control asupra unui mijloc de transport, bunuri de patrimoniu, care ar putea fi „bunuri culturale mobile clasate”. Autoturismul, înmatriculat în Letonia, era condus de un cetățean german în vârstă de 55 de ani.
„Cu ocazia efectuării controlului de frontieră asupra mijlocului de transport, colegii noștri au descoperit, în interiorul autoturismului, bunuri de patrimoniu, susceptibile a fi bunuri culturale mobile clasate. Printre obiectele identificate se numără monede romanice, catarame, ace de prindere, nasturi, pieptene. Conducătorul auto a declarat că a achiziționat aceste bunuri în mod legal din Moldova fără a cunoaște faptul că îi sunt necesare documente justificative pentru acestea. Bunurile au fost ridicate și sigilate urmând a fi înaintate în vederea expertizării de specialitate”, a transmis Poliția de Frontieră.
În cauză sunt efectuate cercetări cu privire la infracțiunea de efectuarea fără drept a oricăror operațiuni de export definitive având ca obiect bunuri culturale mobile clasate, urmând ca la finalizare a se dispune măsurile legale care se impun.
sursa: Pressalert
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)