Patru bărbați, reținuți și cercetați sub control judiciar pentru agresarea a două persoane





Polițiștii Biroului de Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Arad, au documentat activitatea infracțională a patru bărbați din Arad, de 22, 26, 40, respectiv 50 de ani, anunță Inspectoratul de Poliție Județean.
Din cercetări a reieșit faptul că, pe fondul unor neînțelegeri, cei în cauză, în ziua de 8 august, ar fi pătruns, fără drept, într-un imobil de pe str. Condurașilor din municipiu, unde ar fi agresat două persoane, prin folosirea unor obiecte contondente.
Persoanele lovite au fost transportate la spital, pentru evaluarea stării și acordarea de îngrijiri medicale.
În baza probatoriului administrat, la data de 9 august, cei patru bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și violare de domiciliu.
Magistrații Judecătoriei Arad au dispus, față de cei în cauză, măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este