Dacă balconul românesc ar putea vorbi, cred că pentru început s­-ar făli cu stră­-străbunicii lui din Franţa (balcon) ori din Italia (balcone). Apoi, ca orice lucru românesc, balconul s-­ar lăuda în gura mare cu extraordinara platformă cu balustradă prinsă pe peretele exterior al clădirii care-­i poartă de grijă părinteşte, neuitând să­-şi prezinte uşa sau uşile prin care comunică spre interiorul de unde gazda şi oaspeţii îl năpădesc apreciindu-­l mai ales pentru priveliştea minunată oferită.

Dacă balconul românesc ar putea vorbi, s-­ar mândri cu ornamentele, arcadele şi contraforţii care-­i dau originalitate şi personalitate, spre încântarea privitorilor care ştiu să aprecieze elementele arhitecturale ale caselor construite cu bună ştiinţă. Dacă balconul românesc ar putea vorbi, ne­-ar povesti nenumărate spectacole la care a fost participant: teatru, operetă şi operă, precum şi cele de televiziune şi film. N­-ar uita, apoi, să spună cu voce scăzută cele auzite în sălile de conferinţe, după care de ruşine, în şoaptă, poate că ar relata vrute şi nevrute auzite şi văzute de sus, din uriaşele săli în care nu se iau cele mai bune decizii pentru oamenii de rând, locuitori ai caselor fără balcoane.

Dacă balconul românesc ar putea vorbi, cu siguranţă ne-­ar aduce aminte că unii îl strigă pe nume zicându-­i cerdac ori foişor şi că numai el, balconul, ştie câte poezii s­-au spus la poalele lui, câte jurăminte, promisiuni şi invitaţii de dragoste s­-au rostit într­-un dute-vino dinspre şi înspre el.

Dacă balconul românesc ar putea vorbi, cred că s­-ar vedea nevoit să recunoască sincer că e un mare fricos. Dar nu, nu din vina lui! Oamenii l­-au înfricoşat făcându-­l spectator neputincios la acte de violenţă şi cruzime care pot umple de groază până şi pe cea mai impunătoare fereastră ce dă înspre strada. Astfel: din balcon a fost îndreptat spre cei de jos de la inofensivul scuipat până la devastatoarele găleţi şi butoaie cu smoală încinsă ori ulei fiert, de la pungi cu apă rece până la infiorătoarele salve de gloanţe care au distrus vieţi şi au pustiit nenumărate familii nevinovate; hoţii şi jefuitorii caselor cu etaj au ales în multe rânduri balconul ca o soluţie la îndemână pentru intrare; balconul a fost în atâtea rânduri martor tacit al scurtelor certuri şi neînţelegeri dar şi al conflictelor încheiate tragic.

Dacă balconul românesc ar putea vorbi, nu s­-ar feri să mai şi zâmbească amintindu-­i pe cei se roagă şi dau binecuvântări din balcon, pe cei care cântă în balcon sau sunt cântaţi de jos, de la parter, pe cei care transmit de la balcon mesaje de bine şi încurajare dar şi pe cei care aruncă de la balcon flori, bileţele sau scrisorici de dragoste, pe cei care ţin în balcon pisici sau câini printre butoaie cu murături, rufe la uscat, ghivece cu ardei iuţi, damigene cu ţuică, afinată, vin şi vişinată etc.

Dacă balconul românesc ar putea vorbi, poate ar recunoaşte cum pe mulţi dintre noi ne îndeamnă astăzi să-­l alegem loc de conversaţii discrete, departe de urechile soţiilor, soacrelor, vecinilor şi veşnicilor pânditori din telefoanele mobile.

Dacă balconul românesc ar putea vorbi, ne-­ar îndemna în cele din urmă să­-l iubim şi să-­l respectăm, acordându­-i astfel cea mai mare atenţie!

Prof. Ioan Sălcuţă