Nadia Comăneci, una dintre marile surprize la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice Paris 2024
Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice Paris 2024 a fost o premieră pentru lumea sportului, fiind organizată pe Sena. Torța a avut un traseu incredibil, fiind purtată de multe legende ale sportului, printre care s-a numărat și Nadia Comăneci. Într-un final, flacăra olimpică a fost ridicată în aer într-un balon cu aer cald, fix în centrul orașului, notează G4media.ro.
Delegațiile au defilat pe Sena la această festivitate, care a avut peste 300.000 de spectatori pe malurile râului. De astăzi dimineață, Jocurile încep în forță și toți românii speră ca delegația națională să se întoarcă cu medalii de la Paris.
Flacăra olimpică a fost aprinsă la ora 00:20, cel mai în vârstă campion olimpic în viață a dat flacăra mai departe lui Teddy Riner și Marie-José Pérec, care au pus torța, câte una de fiecare, în acel loc care este situat în Jardin des Tuileries, aliniat cu Louvre, Place de la Concorde, Champs-Élysées și Arcul de Triumf.
După aprinderea flăcării, Céline Dion a realizat o revenire. La un an și jumătate după ce cântăreața canadiană s-a retras din angajamentele publice din cauza sindromului Stiff Person, o afecțiune neurologică care provoacă spasme musculare, legendara cântăreață este aici, la Paris. Aceasta a venit să interpreteze celebra piesă a lui Édith Piaf, Hymne à l’amour (Imnul iubirii).
Pe parcursul Jocurilor Olimpice, Special Arad a creat o rubrică specială prin care puteți să fiți în temă cu ultimele noutăți de la competiții. Rubrica o puteți urmări la acest link: Jocurile Olimpice · Special Arad
De astăzi, 27 iulie, sportul va fi la cel mai înalt nivel timp de două săptămâni, la Paris.
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)