Întreruperi de curent pentru revizii și reparații, programate săptămâna viitoare în județul Arad





Rețele Electrice Banat anunță (companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuţie Banat) anunță noi întreruperi de curent în județul Arad, în perioada 15-19 iulie.
„Rețele Electrice Banat a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare. Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora.
Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții”, se arată în comunicatul remis de către companie.
Toate întreruperile sunt programate în intervalul orar 09:00 – 17:00.
Luni, 15 iulie: Zimandcuz (parțial), Chișineu-Criș, pe str. Înfrățirii (parțial), Teilor(p.), Ciocârliei (p).
Marți, 16 iulie: Zimandcuz (parțial), Ineu, pe str. Ioan Slavici (p), Mihail Sadoveanu, Gheorghe Lazăr, I.L. Caragiale, Octavian Goga.
Miercuri, 17 iulie: Ineu, pe str. Ioan Slavici (p), Mihail Sadoveanu, Gheorghe Lazăr, I.L. Caragiale, Octavian Goga, Gh. Coșbuc (p), Bradului(p), V. Alecsandri, în Sântana, pe str. 1 Decembrie, N. Bălcescu, T. Vladimirescu, I.L. Caragiale, Oituz.
Joi, 18 iulie: Chier, Târnova (p), în Sântana, pe str. M. Eminescu, Ghioceilor, Rozelor, Bistriței.
Vineri, 19 iulie: Chișineu-Criș, pe str. Înfrățirii (p), Teilor (p), Ciocârliei(p).
Comentariile portalului
Înțeleg nevoia de schimbare, dar nu cu orice preț. Cu ce să schimbi? Cu niste grobieni violenți verbal și fizic, măcinați de idei conspirationiste? Uitati-va la (...)
@Ana, stai puțin . Și până stai învață lista cu denumiri🤣 Constructorul CSS Arad 1988-1992 Constar „U” Arad 1992-1993 Baschet Club Arad 1993-1995 BC ICIM Arad 1995-2006 Baschet ICIM (...)
Pai stai putin. Peste tot apare cu FCC UAV! Google, FB, Insta...cum de?