Accident în „tradiționala” intersecție a Bvd. Revoluției cu str. Crișan. 4 persoane au ajuns la Urgențe
Serviciul Județean de Ambulanță a trimis trei echipaje medicale, sâmbătă noaptea, pentru a interveni la un accident produs în deja tradiționalul loc pentru astfel de incidente: Bulevardul Revoluției, colț cu strada Crișan.
Accidentul s-a produs în jurul orei 23:25, în urma căruia au rezultat 4 victime. Pe lângă cele trei echipaje SAJ însoțite cu asistent, s-a deplasat și un echipaj SMURD de Terapie Intensivă.
Victimele au fost transportate la Unitatea de Urgențe din cadrul Spitalului Județean Arad.
Din primele informații se pare că producere a accidentului a survenit din cauza neacordării priorității.
• Citește și: Tânărul șofer care a cauzat accidentul din centru s-a ales cu dosar penal · Special Arad


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)