Trofeul Europa League a plecat la Atalanta. Centralul român a arătat 7 cartonașe galbene





Atalanta Bergamo a cucerit trofeul Europa League la fotbal, după ce a învins-o pe Bayer Leverkusen cu scorul de 3-0 (2-0), miercuri seara, pe Dublin Arena, într-un meci arbitrat de românul Istvan Kovacs, notează adevărul
Echipa italiană a câştigat primul său trofeu european şi a pus capăt unei serii de 51 de meciuri fără înfrângere în toate competiţiile pe care a avut-o proaspăta campioană din Bundesliga în acest sezon. Eroul serii a fost atacantul nigerian Ademola Lookman, care a reuşit un hat-trick (12, 26, 75). Atalanta a fost de departe echipa mai bună, mai lucidă, mai concentrată, mai inspirată.
”La Dea” a deschis scorul în min. 12, Lookman marcând din centrarea lui Zappacosta, după ce i-a luat faţa lui Palacios. Bayer a replicat la scurt timp, dar şutul lui Stanisic (19) nu i-a pus probleme portarului Musso.
Atalanta şi-a dublat avantajul (26), prin acelaşi Ademola Lookman, după o minge pierdută uşor de echipa antrenată de Xabi Alonso, nigerianul marcând cu un şut la colţ expediat din marginea careului. Niciun jucător african nu reuşise până acum să marcheze două goluri într-o finală de cupă europeană.
Atalanta îşi trece astfel în palmares al doilea său trofeu din istorie, după Cupa Italiei din 1963, câştigată tot cu un hat-trick, semnat de Angelo Domenghini, după o finală cu Torino.
Istvan Kovacs a arbitrat impecabil finala, deşi a fost nevoit să arate şapte cartonaşe galbene
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)