Peste 530.000 de persoane au tranzitat granița cu Ungaria în minivacanța de Paște





Peste 530.000 de persoane au tranzitat granița cu Ungaria în minivacanța de Paște. Frontiera cu Ungaria rămâne, în continuare, cea mai tranzitată.
„În perioada 30 aprilie – 6 mai, prin punctele de frontieră, au efectuat formalitățile de control aproximativ 1.400.000 de persoane şi peste 400.000 de mijloace de transport, pe ambele sensuri de deplasare. În continuare, cea mai tranzitată frontieră a fost cea cu Ungaria pe unde, în același interval de timp, au efectuat formalitățile aproximativ 534.000 de persoane cu 200.000 de mijloace de transport. Dar și cea cu Bulgaria care a fost tranzitată de 320.000 de persoane și 109.000 mijloace de transport”, au transmis reprezentanții Poliției de Frontieră.
În minivacanța de Paște, la punctele de trecere a frontierei au fost constatate 586 de infracţiuni şi contravenţii, săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, au fost ridicate bunuri în vederea confiscării, în valoare de aproximativ 845 de.000 lei, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de peste 252.000 lei și nu s-a permis intrarea în ţară a 133 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 43 cetăţeni români din diferite motive legale.
Poliția de Frontieră mai precizează că au fost efectuate peste 35.000 de verificări în aplicația eDAC, iar polițiștii de frontieră de pe aeroporturi au depistat 5 cetățeni români minori care nu dețineau documentele necesare de călătorie pentru a li se permite ieșirea din țară, precum și 6 cetățeni străini care se aflau în ședere ilegală pe teritoriul României. Aceștia din urmă au fost preluați de cei de la Inspectoratul General pentru Imigrări în vederea dispunerii măsurilor legale.
Citește și: Restricții de circulație pe Autostrada A1. Vor fi lucrări la carosabil
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)