Incident pe un mare aeroport din Europa. Două avioane de pasageri s-au acroșat pe pistă
Un avion al companiei Virgin Atlantic a acroşat un alt avion, sâmbătă, pe aeroportul Heathrow, au anunţat autorităţile aviatice. Nu au fost raportaţi răniţi, relatează stirileprotv.ro.
Virgin a declarat că avionul său Boeing 787-9 terminase un zbor şi nu avea pasageri la bord atunci când vârful aripii sale a atins un avion staţionar al British Airways în timp ce era remorcat de la un stand din Terminalul 3 al aeroportului.
„Am început o investigaţie completă şi amănunţită, iar echipele noastre de ingineri efectuează verificări de întreţinere a aeronavei, care pentru moment a fost scoasă din serviciu”, a precizat Virgin într-un comunicat.
sursa: Pro TV.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)