O româncă de 32 de ani și cei trei copii ai ei mici, morți într-un incendiu din Italia





O româncă de 32 de ani și cei trei copii ai ei au murit vineri dimineață într-un incendiu în apartamentul lor din Bologna, Italia.
Femeia, Stefania Alexandra Nistor, a murit în drum spre spital, în timp ce cele două fete și un băiat au murit în apartamentul cuprins de fum, totul de la o sobă din dormitorul pe care îl împart cu toții, a transmis Poliția italiană, relatează ANSA.
Fata mai mare avea șase ani, iar cea mică doi, la fel și băiatul, geamănul ei.
Tatăl român al copiilor era la serviciu când a avut loc tragedia și a avut un șoc atunci când a venit la fața locului. A fost nevoie să fie transportat la spital.
Cauza probabilă a incendiului
„Cauza pare accidentală. Incendiul a fost generat cel mai probabil de un sistem electric, la care a fost conectat un aparat de încălzire”, a explicat subcomisarul Pierluigi Pinto, șeful secției de poliție Due Torri-San Francesco.
„A fost creat un scurtcircuit, iar verificările inițiale au fost efectuate de către pompieri. Apartamentul este pus sub sechestru, procurorul consideră de cuviință și pompierii înșiși vor efectua cercetări ulterioare”, a mai spus acesta.
Telefonul de urgență către pompieri a venit de la un vecin de la etajul superior. Mama și cei trei micuți se pare că au dormit în aceeași cameră și probabil că au murit din cauza inhalării de fum.
Mai multe detalii AICI
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)