Nou atac al Israelului în Gaza. Cel puțin 11 oameni au fost uciși





Cel puţin 11 oameni au fost ucişi într-un atac aerian al Israelului asupra unei tabere de refugiaţi aflată lângă o maternitate din Rafah, a declarat, sâmbătă, Ministerul palestian al Sănătăţii din Gaza, citat de CNN, scrie news.ro.
Atacul a lovit zona unde locuitori strămutaţi din Gaza se adăposteau în corturi, în afara porţilor Spitalului Maternitate Emirati din Tal Al-Sultan, în Rafah, cel mai sudic oraş din Gaza.
Ministerul a afirmat că alte 50 de persoane, inclusiv copii, au fost rănite în atac. Un paramedic care lucra la spital, pe nume Abdel Fattah Abu Marhi, şi o asistentă se află printre cei morţi, potrivit ministerului.
Israelul susține că a vizat doar terorişti ai Jihadului Islamic
Forţele de Apărare Israeliene (IDF) au susţinut că au vizat, sâmbătă, teroriști ai Jihadului Islamic din Rafah şi că spitalul din zonă nu a fost avariat.
”În cursul acestei zile (sâmbătă), IDF şi ISA au vizat terorişti ai Jihadului Islamic şi infrastructură teroristă în zona Rafah”, se arată în declaraţie. ”Lovitura de precizie a fost dată împotriva teroriştilor Jihadului Islamic şi nu a provocat pagube spitalului din zonă”.
Mai multe detalii AICI
Comentariile portalului
Felicitari! Asa ar trebuii sa procedeze toate comunele!
Mulțumesc
Foarte binee! Chiar mă gândeam la rușinea de la Vladimirescu, bâlci derizoriu, dar noi n-avem trotuare decât pe 2 străzi, însă, Mihai Mag,” copilul “dlui Criș (...)